ATLETISM, Campionatele Balcanice Indoor de Seniori | Ioan Andrei Melnicescu, locul 6

 

Cea de-a 23-a ediție a Campionatelor Balcanice indoor rezervate seniorilor, întrecere desfășurată la Istanbul, pe 17 februarie, a constituit o nouă șansă pentru sportivii români să-și îmbunătățească rezultatele în vedera prinderii unui loc la startul Campionatelor Mondiale, știut fiind că baremurile de participare sunt destul de drastice în acest an.

Singurul băcăuan prezent în concurs, Ioan Andrei Melnicescu (CSM Onești), a reușit 6,85, în calificările probei de 60m, și 6,87, în finală, timp cu care s-a clasat pe poziția a șasea.

La începutul acestei luni, la Naționale, atletul băcăuan a cucerit medalia de aur cu un timp de 6,78.

Team-ul „tricolor” a încheiat competiția pe locul 1 în clasamentul pe națiuni, cu 15 medalii (fete – 3 aur/ 2 argint/ 2 bronz; băieți – 2 aur/ 3 argint/ 3 bronz).

99 vizualizări