ATLETISM | Florin Asmarandei, din nou la Mondialele Polițiștilor și Pompierilor

 

Pentru a patra oară la rând, atletul Florin Asmarandei va concura la Campionatele Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor (WPFG, întreceri în 50 de ramuri sportive). Ca angajat, el activează în cadrul ISU „Petrodava” al județului Neamț iar ca sportiv este legitimat la CS Știința Municipal Bacau (antrenoare Mihaela Melinte).

La ediția din acest an, de la Los Angeles (SUA), din 7-16 august, pompierul Florin Asmarandei va concura în cadrul categoriei Open (18-29 ani) la patru probe: aruncarea ciocanului – 10 august, aruncarea greutății – 10 august, aruncarea discului – 11 august, aruncarea suliței – 11 august.

Florin Asmarandei: „Proba în care îmi pun cele mai multe speranțe și la care îmi doresc o nouă medalie de aur este aruncarea ciocanului. Am reușit în acest an să arunc 63,51m, recordul mondial fiind de 63,92m.”

Rezultatele obținute la edițiile anterioare:

2011, New York (SUA): 2011, New York (SUA): ciocan – aur, greutate – bronz

2013, Belfast (Irlanda de Nord): ciocan – aur, greutate – argint, disc – argint

2015, Fairfast (SUA): ciocan – argint, disc- locul 4,  greutate – locul 5.

399 vizualizări