FOTBAL, Liga 2 | Înfrângere dramatică ce complică calculele pentru ,,aviatori”: Farul Constanța – Aerostar Bacău 2-1 (0-1)

 

Dacă în etapa anterioară băcăuanii se impuneau eroic în minutele de prelungire împotriva bucureștenilor de la Daco-Getica prin golul lui Buhăcianu, partida susținută de fotbaliștii pregătiți de Florin Bratu le-a adus, în aceeași maineră, înfrângerea.

Aerostar a cedat în ultimul minut de prelungire, Păun, atacantul gazdelor, lovind decisiv în minutul 94 și majorând, astfel, diferența în clasament dintre cele două echipe aflate în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare.

Chiar dacă jocul prestat de Bacău în prima repriză părea a le aduce oaspeților un rezultat pozitiv, prin avantajul minim de la pauză creat de Vraciu (minutul 41), repriza a doua a aparținut constănțenilor. Moldovan a egalat în minutul 54, ca mai apoi Păun să aducă cele trei puncte Farului în minutele adiționale.

Aerostar Bacău ocupă, în continuare, poziția a 17-a, după 31 de etape disputate, rămânând cu 29 de puncte. Primul loc deasupra liniei retrogradării este ocupat de Energeticianul, având trecute în cont 34 de puncte.

Următorul meci pe care băcăuanii îl vor disputa va fi vineri, 26 aprilie, pe teren propriu, când vor primi vizita codașei Dacia Brăila (19 puncte), o victorie obținută în fața brăilenilor fiind imperativă în vederea păstrăii șanselor de a rămâne în Liga 2.

(A.S.)  

238 vizualizări