HALTERE, Campionatele Europene Under 15 | Șase medalii și trei recorduri

 

Băcăuancele au cucerit nu mai puțin de șase medalii la Campionatele Europene de haltere Under-15, întrecere desfășurată săptămâna trecută la Prishtina (Kosovo).

În concursul feminin de la Under-15, la cat. 48 kg, Mihaela Cambei a luat trei medalii de aur, la smuls (70 kg), aruncat (88 kg) și total (158 kg). Sportiva legitimată la CSM Onești (antrenor Cristina Maftei) a reușit să bată și toate recordurile europene la categoria de greutate 48 kg, la Under 15 (vechile recorduri: smuls – 67 kg, aruncat – 83 kg, total – 148 kg).

 

 

Alice Halmac (CSSM Bacău, antrenor George Călin), la 44 kg, a obținut argint la smuls (55 kg), bronz la aruncat (66 kg) și argint la total (121 kg).

109 vizualizări