HANDBAL (m), Cupa Municipiului Bacău | Gazdele au câștigat turneul

 

Ediția a XII-a a Cupei Municipiului Bacău a fost câștigată de echipa organizatoare. În finala cu CSM II București, favoriții publicului s-au impus cu 32-17 (15-10), evoluând în formula: Freiwald, Rusu, Crăciunescu – Broască (8 goluri), Hanțaru (6), Juverdianu (4), Dumitriu (4), Gal (2), Kurtes (2), Burbulea (1), Atănăsoaei (1), Cotinghiu (1), Păunică (1), Păunescu (1), Bălan (1), Oancea, Voicu, Ionescu, Dodiță.

Totodată, echipa pregătită de Gabriel Armanu și George Călin a revendicat și 2 premii individuale, prin Ionuț Broască (golgheterul competiției) și Dragoș Hanțaru (MVP-ul turneului). Titlul pentru cel mai bun portar a mers la CSM II București, prin Sebastian Baciu. În finala mică a turneului, HC Buzău – CSU Galați 27-25 (12-13).

În concursul juniorilor, CSȘM Bacău a monopolizat trofeele, impunându-se la toate grupele de vârstă. Astfel, juniorii I au disputat și câștigat 2 meciuri cu CSM București, scor 30-26 (13-12) și 33-29 (19-11). În plus, Rareș Stănică (CSȘM) a fost desemnat golgheterul competiției, iar Andrei Iștoc a luat cupa acordată MVP-ului.

La juniori II s-a disputat o „dublă” cu CSU Suceava, handbaliștii băcăuani impunându-se în ambele meciuri: 33-30 (13-15), respectiv 39-28 (20-14). De asemenea, doi jucători din echipa băcăuană au fost nominalizați la premiile individuale: Cătălin Brăescu (MVP), Aki Marinescu (cel mai bun portar).

Juniorii III au învins pe CSȘ 2 București (37-31) și CSU Suceava (52-27) și au câștigat competiția, revendicând totodată 2 premii: Robert Cojocaru (golgheter), Darius Bran (MVP). Clasamentul general a fost completat de CSȘ 2 București (locul 2) și CSU Suceava (locul 3), echipe care au remizat în meciul direct (35-35).

GALERIE FOTO

Cupa Municipiului Bacău a prefațat sezonul competițional 2017-2018, care va debuta oficial la jumătatea lunii septembrie.

 

607 vizualizări