FOTBAL, Cupa României | Atletico Vaslui – Aerostar Bacău (miercuri, ora 17.30). Oaspeții vor să „scape” de grijile Cupei abia peste două luni

11/08/2015

  Aflată în mijlocul pregătirilor de vară și având mult până să-și îmbunătățit reglajele, Aerostar nu concepe totuși să nu câștige în fața ambițioasei formații din Vaslui. Aceasta a trecut în turul precedent, cu 3-0, de Ceahlăul 2, fosta colegă de serie a lui Aerostar. „Din puținul pe care-l știu despre această nouă formație din Vaslui, am desprins că nu trebuie luată în ușor. Această Atletico se antrenează și își…

Continuare >>

FOTBAL | Egal echitabil între colegele de suferință. Ceahlăul Piatra-Neamț – SC Bacău 1-1 (1-1), meci amical

06/08/2015

  Partida a reunit echipe care s-au confruntat cu mari greutăți în ultimul an și care acum încearcă să-și resusciteze moralul, să redescopere bucuria de a se pregăti și a face performanță. Cu loturi mult remaniate, Ceahlăul și SC Bacău au făcut risipă de efort. Oaspeții au jucat mai bine în prima repriză, creându-și câteva situații bune de gol. Dar scorul a fost deschis de nemțeni, prin Bobric (min. 20),…

Continuare >>

FOTBAL | S-a hotărât când se stabilește programul

06/08/2015

  Federația Română de Fotbal a anunțat datele la care se va trage la sorți programul campionatului 2015-2016 (ligile 2 și 3). Astfel, la divizia secundă, reprezentanții echipelor înscrise sunt invitați pe 14 august (ora 11.00) la Casa Fotbalului, pentru a stabili calendarul competițional al noii stagiuni. Patru zile mai târziu, adică pe 18 august (ora 11.00), va fi efectuată aceeași procedură la Liga 3. În ambele eșaloane, sezonul va…

Continuare >>

FOTBAL, Cupa României | Aerostar joacă în deplasare

03/08/2015

Singura divizionară C din județul Bacău își va începe traseul în Cupa României odată cu meciurile din turul al III-lea preliminar. Conform programului anunțat de către Departamentul de Competiții al Federației Române de Fotbal, Aerostar Bacău va disputa primul joc oficial din sezonul 2015-2016 în deplasare la Atletico Vaslui. Formația vasluiană (Liga a IV-a) a evoluat și în fazele anterioare ale Cupei României și a trecut în turul inaugural de…

Continuare >>

FOTBAL | Sport Club Bacău a pornit cu dreptul

01/08/2015

  Sport Club Bacău a câștigat, astăzi, primul meci de verificare dinaintea sezonului competițional 2015-2016. Într-o partidă disputata la Târgu Neamt, băcăuanii au învins Petrotub Roman, echipă ce evoluează în liga a treia, cu 2-1 (2-0). Au înscris: Dumitriu (min. 20), Vraciu (min. 41) și Roman (min. 55). Gruparea băcăuană antrenată de Cristi Popovici mai are în program meciuri cu Ceahlăul Piatra Neamt, 6 august – Piatra Neamț și 15 august…

Continuare >>

FOTBAL | Cristi Ciocoiu: “Obiectivul nostru principal este supraviețuirea.”

01/08/2015

    Cristi Ciocoiu: “Analiza situației financiare la data preluării în administrare arăta că ASC Bacău avea o datorie de 21 de miliarde lei (n.r. lei vechi). Până la această oră, datoriile s-au redus la 14 miliarde, iar până la începerea returului se încearcă reducerea lor la 10 miliarde. O mare parte din suma inițială a reprezentat-o drepturile salariale, drepturi la care jucătorii au renunțat. Problema principală rămâne credibilitatea, avem…

Continuare >>

FOTBAL, Liga 2 | Toate echipele au confirmat participarea

30/07/2015

  Cluburile înscrise în sezonul 2015-2016 al Ligii 2 au avut posibilitatea, până pe 29 iulie, să se retragă din acest eșalon cu dreptul de a-și continua activitatea în Liga 3. După această dată, orice retragere din competiție va duce la retrogradarea echipei respective în ultima divizie din județul de origine al clubului. Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi că toate cele 28 de echipe înscrise inițial în Liga…

Continuare >>

FOTBAL, Liga 3 | Aerostar, într-o serie impară

28/07/2015

  Campionatul Ligii 3 va începe pe 29 august, într-o formulă cu 77 de echipe repartizate în cinci serii, pe criterii geografice. Reprezentanta județului Bacău în acest eșalon, Aerostar, va evolua într-una din cele trei grupe impare, de câte 15 formații. SERIA I: Știința Miroslava, ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, Aerostar Bacău, Cetatea Târgu Neamț, Metalosport Galați, Bucovina Rădăuți, CSM Pașcani, FC Zagon, Sporting Liești, CS Panciu, Atletico Vaslui, Speranța Răucești,…

Continuare >>

FOTBAL, Liga 2 | S-au stabilit seriile

28/07/2015

  Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a definitivat componența celor două serii din Liga 2. La propunerea Departamentului de Competiții, tabloul sezonului 2015-2016 va arăta astfel: SERIA I: Rapid Bucureşti*, FC Oţelul*, FC Ceahlăul*, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Clinceni, Dacia Unirea Brăila, Bucovina Pojorâta**, Dunărea Călăraşi* SERIA A II-A: Gaz Metan Mediaş*, FC Braşov*, U Cluj*,…

Continuare >>

FOTBAL | Meciul de trial organizat de SC Bacău s-a încheiat fără gol

24/07/2015

  Dorind să-și acopere marele deficit de jucători, divizionara secundă SC Bacău a organizat un trial, la care au participat juniori din județul Bacău, dar și din alte județe ale Moldovei. Aspiranții la un loc în lotul lui Cristi Popovici au fost împărțiți în două echipe, care au disputat un meci. La final, a fost 0-0, astfel că antrenorilor băcăuani nu le-a ieșit niciun atacant în evidență. Oricum, juniorii respectivi…

Continuare >>

FOTBAL | SC Bacău s-a strâns, ca să aibe de unde se răspândi

20/07/2015

  Doar 16 jucători au avut antrenorii Cristian Popovici, Marius Gireadă, Sorin Condurache și Viorel Ignătescu, la prima reunire a SC Bacău de după ediția precedentă de campionat. După ședința pe care antrenorii au ținut-o cu fotbaliștii, n-a mai avut loc și prima ședință de antrenament, întrucât amenințarea ploii devenise acută. Lotul restrâns al Sport Clubului tinde să devină minuscul, dacă ar fi să dăm crezare șușotelilor de pe marginea…

Continuare >>

FOTBAL | Ultimele zile de vacanță

14/07/2015

Divizionara secundă Sport Club Bacău se pregătește să înceapă antrenamentele în vederea sezonului 2015-2016, care va debuta pe 29 august. Reunirea lotului a fost fixată pentru 20 iulie, la baza „Letea”. Față de campionatul recent încheiat, din echipa antrenată de Cristi Popovici nu vor mai face parte Răzvan Petrariu (transferat în prima ligă la FC Voluntari), Cosmin Neagu, Cătălin Curiliuc, Vlăduț Pavel, Bogdan Rusu și Adrian Hurdubei. În ceea ce…

Continuare >>

FOTBAL | Fostul președinte al FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

27/06/2015

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de la Serviciul Teritorial Timișoara au început urmărirea penală față de Gheorghe Chivorchian, secretar general al Federației Române de Fotbal, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, informează un comunicat DNA dat publicității sâmbătă.   27 iunie 2015 Nr. 1164/VIII/3…

Continuare >>