NATAȚIE | Sportivi și antrenori băcăuani premiați la Gala Natației

frnpm

 

Federația Romană de Natație și Pentatlon Modern a adunat la un loc, la finele săptămânii trecute, toți marii sportivi și pe antrenorii acestora la ceea ce s-a numit Gala Natației. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 85 de ani de activitate a FRNPM. Inițial, în anul 1930, forul național a plecat la drum sub denumirea de Federația Română de Înot, după care, de-a lungul vremii, au apărut diverse modificări de formă și de structură.
Cu ocazia acestui eveniment, FRNPM a făcut o surpriză tuturor, prin elaborarea metodologiei de includere a sportivilor şi antrenorilor în ”Tribuna de Onoare e Nataţiei şi pentatlonului Modern din România” (TONPMR). Acest act, aprobat de către Biroul Federal al FRNPM, presupune, conform performanţelor sportive, stratificarea valorilor în nouă clase diferite, cu sistem de promovare-retrogradare. În primul val de figuri introduse în TONPMR se află 42 de sportivi şi 15 antrenori.
Sportivi băcăuani premiați:
Simona Păduraru – membru TONPMR clasa a V-a
(Clasa a V-a – sportivi care au obținut locul I la Campionatele Europene de seniori și antrenorii lor în momentul obținerii titlurilor respective)
Larisa Lăcustă – membru TONPMR clasa a VI-a
Norbert Trandafir – membru TONPMR clasa a VI-a
(Clasa a VI-a – sportivi care au obținut medalii de argint și bronz la Campionatele Europene de seniori și antrenorii lor în momentul obținerii titlurilor respective)
Clara Ciocan – membru TONPMR clasa a VII-a
(Clasa a VII-a – sportivi care au obținut calificarea într-o finală olimpică, au obținut medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare sau au deținut un record olimpic, mondial sau European șI care nu fac parte din clasele superioare și antrenorii lor în momentul obținerii titlurilor și performanțelor respective)
Gabriel Cherecheș – membru TONPMR clasa a IX-a
(Clasa a IX-a – sportivi care au obținut locul I la Campionatele Mondiale junior/tineret, sau medalii de argint sau bronz la Jocurile Olimpice de tineret ori la Jocurile Europene, sau medalii obținute la Campionatele Europene și Mondiale în bazin de 25m și antrenorii lor în momentul obținerii titlurilor respective).
Antrenori băcăuani premiați:
Siviu Șalgău – membru TONPMR clasa a V-a
Ovidiu Galeru– membru TONPMR clasa a VI-a
Pantelimon Decuseară – membru TONPMR clasa a VII-a.