Astăzi, la câteva ore distanță după ce a stabilit un nou record național în proba de 100m liber (48.08 secunde), Marius Radu (CS Știința Bacău) a recidivat. În semifinalele aceleiași probe, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, de la Netanya (Israel), înotătorul pregătit de Ovidiu Galeru a oprit pentru prima dată cronometrul sub 48 de secunde (47.70 secunde). Cu această performanță, el s-a situat pe locul 10 în semifinale, fiind a doua rezervă pentru finala de mâine.
Tot mâine, în ultima zi a Europenelor din Țara Sfântă, vom mai avea emoții pentru ștafeta României de 4X50 metri mixt, team „tricolor” ce are în componență și doi băcăuani, pe Marius Radu și Norbert Trandafir.

