La două zile după calificarea în faza a VI-a a Cupei României (1-0 cu Atletico Vaslui), Sport Club Bacău își va afla adversarul din turul următorul al competiției surprizelor. 14 echipe din Liga I și 18 venite din fazele anterioare ale Cupei României vor alcătui tabloul „16”-imilor de finală. Meciurile vor fi stabilite vineri, 11 septembrie, de la ora 12.00, prin tragere la sorți, cluburile participante fiind repartizate astfel:
URNA A
1. SC FC STEAUA BUCUREȘTI SA
2. AS FC ASA 2013 TÂRGU MUREȘ
3. FC CFR 1907 CLUJ SA
4. AFC ASTRA
5. CLUB SPORTIV U CRAIOVA
6. FC PETROLUL SA
URNA B
1. DINAMO 1948 SA
2. ASC BOTOȘANI
3. CS PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU
4. CS MUNICIPAL STUDENȚESC IAȘI
5. SC FC VIITORUL SA
6. CS CONCORDIA CHIAJNA
7. SC FC VOLUNTARI SA
8. ACS POLI TIMIȘOARA
URNA C
1. FOTBAL CLUB VIITORUL SA 2
2. ACS DACIA UNIREA BRĂILA
3. SPORT CLUB BACĂU
4. ACS BUCOVINA POJORÂTA
5. ACS RAPID CFR SUCEAVA
6. ACS FCM BAIA MARE
7. SC UNIVERSITATEA CLUJ SA
8. AS FC ASA 2013 TÂRGU MUREȘ 2
9. CSM RÂMNICU VÂLCEA
10. CS MIOVENI
11. ACS UNIREA BRÂNCENI
12. ACS UTA BĂTRÂNA DOAMNĂ
13. AS FC RIPENSIA TIMIȘOARA
14. CS UNIREA TARLUNGENI
15. SC FC BRAȘOV SA
16. CS BALOTEȘTI
17. ACS FC ACADEMICA CLINCENI
18. ACS BERCENI
Procedura pentru tragerea la sorți: se grupează echipe din urna A cu echipe din urna C (6 jocuri) și, în continuare, echipe din urna B cu echipe din urna C (8 jocuri). Cele 4 echipe rămase în urna C se grupează între ele. Astfel, Sport Bacău ar putea întâlni fie o echipă din Liga I, fie unul din adversarii din urna C.
Meciurile din „16”-imi se vor desfășura în perioada 22-24 septembrie, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, partida se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.

