În antepenultima etapă din sezonul regulat, elevii lui Cristi Popovici au pierdut la scor pe terenul liderului.
Gazdele au deschis scorul repede, în min. 15, când I. Popa a executat un penalty acordat pentru un henț comis de Burcă. Înainte de pauză, rapidiștii au punctat din nou, Fran Cruz reluând în plasă mingea expediată din corner de Trandu. În partea a doua, diferența a crescut pe tabelă după ce Trandu a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 25 m, lateral dreapta (min. 68), Popa a făcut „dubla” în min. 74, iar Jorda l-a învins și el pe Miron în min. 89 în urma unui corner. Oaspeții au marcat și ei o dată, în prelungiri (min. 90+3), prin Vraciu.
SC Bacău: Miron – Mihălăchioae, Ursu, Burcă, Giurgiu – Corban, Adăscăliței, Dumitriu (Țuțu min. 70), Drugă (Grumezescu min. 75) – Vraciu, Ignea (Sahru min. 58).
Celelalte meciuri din etapa a XXIV-a s-au disputat ieri: FC Academica Clinceni – Bucovina Pojorâta 5-1, CS Balotești – Gloria Buzău 1-1, Farul Constanța – ACS Berceni 4-1, Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați 3-0, Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila 1-0.
Clasament Seria I
1. Rapid București 22 15 6 2 39-9 50p (+17)
2. Dunărea Călărași 22 14 6 2 46-11 48p (+15)
3. Dacia Brăila 22 12 5 5 28-18 41p (+8)
4. FC Clinceni 22 12 3 7 40-22 39p (+6)
5. Farul Constanța 22 11 5 6 42-29 38p (+5)
6. SC Bacău 23 11 2 10 28-28 35p (-1)
7. ACS Berceni 22 8 6 8 29-34 30p (-3)
8. Gloria Buzău 22 8 4 10 22-37 28p (-5)
9. Rapid Suceava 22 6 7 9 20-28 25p (-8)
10. CS Balotești 22 5 8 9 21-28 23p (-10)
11. Bucovina Pojorâta 22 3 7 12 27-47 16p (-17)
12. Ceahlăul 22 3 5 14 14-37 14p (-19)
13. Oțelul Galați 23 3 3 17 12-40 12 (-21)
Etapa următoare (26 martie): CS Balotești – Farul Constanța, ACS Berceni – Ceahlăul Piatra Neamț, Rapid Suceava – FC Academica Clinceni, Bucovina Pojorâta – Dunărea Călărași, Gloria Buzău – Dacia Unirea Brăila, Oțelul Galați – Rapid București; SC Bacău stă.

