HANDBAL (m) | Încep testele

hand amicale

 

Reunită pe 4 ianuarie, divizionara secundă CSȘM Bacău începe, în această săptămână, seria meciurilor de pregătire din intersezon.

În primul amical al iernii, elevii lui Bogdan Voica vor avea în față un adversar de calibru. Handbaliștii băcăuani dau startul jocurilor de verificare în compania liderului la zi din Liga Națională, Dinamo București. De altfel, CSȘM-ul va mai susține alte câteva teste împotriva unor echipe din primul eșalon, urmând să întâlnească CSU Galați (acasă, 16 ianuarie), HC Vaslui (deplasare, 19 ianuarie) și CSM Ploiești (23 ianuarie, în turneu la Sighișoara).

Amicalul dintre Dinamo București și CSȘM Bacău va avea loc în capitală, vineri, 15 ianuarie, cu începere de la ora 18.00.

 

publicitate-elite-sport-2