JOCURILE OLIMPICE RIO 2016 | Norbert Trandafir și-a egalat cea mai bună performanță la o întrecere olimpică: SEMIFINALĂ

Norbert Trandafir si Ovidiu Galeru

 

Norbert Trandafir (CS Știința Municipal Bacău) a reușit să se califice în semifinalele probei 50m liber. Trandafir a scos al 16-lea timp dintre cei 85 de înotători prezenți la start. Performanța cu care a izbutit să prindă semifinala este 22.10, timp mai bun decât cel care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice (22.12).

Înotătorul antrenat de Ovidiu Galeru a concurat în seria a zecea într-o companie selectă, alături de americanii Adrian Nathan și Ervin Anthony, britanicul Proud Ben, grecul Gkolomeev Kristian, canadianul Condorelli Santo, japonezul Nakamura Katsumi și austriacul Abood Matthew. O serie puternică, dintre cei opt sportivi șase calificându-se în etapa următoare.

Desigur că ne dorim mai mult pentru Norbert, dar să nu uităm că 50m liber este proba regină a înotului. Făcând o comparație deloc exagerată, este ca și cum la atletism ai concura în semifinalele cursei de 100 m împotriva lui Usain Bolt.

Trandafir reușește pentru a doua oară în carieră calificarea într-o semifinală la o întrecere olimpică, după Londra (locul 16 – 50m liber).

Cel mai bun timp al său, 21:98 (Barcelona 2013, record național).