VOLEI, Cupa CEV (f) | Tur pierdut: Știința – Dinamo Krasnodar 0-3 (19-25, 19-25, 18-25)

VEM_5729

 

Deținătoarea trofeului și-a adjudecat în trei seturi manșa I din sferturile de finală ale Cupei CEV.

Plecată din postura de outsider, echipa băcăuană a avut un start curajos de meci și a condus în setul inaugural până la 12-11. Echilibrul s-a rupt însă la 13-13, de unde rusoaicele s-au desprins decisiv (13-17, 17-22). În parțialul al doilea s-a mers cap la cap până la 4-4, după care oaspetele s-au distanțat (5-8, 8-13, 12-16, 16-19, 17-21), „studentele” având în schimb meritul că au reușit să revină în joc și să restabilească egalitatea la 16.

În actul al treilea, elevele lui Florin Grapă au intrat în avantaj la primul time-out tehnic (8-5), dar Dinamo Krasnodar a întors tabela (13-17, 14-20) și și-a confirmat astfel statutul de favorită în această dublă manșă. Returul se va desfășura pe 28 ianuarie, în Rusia.