Știința Bacău a pierdut meciul din etapa a cincisprezecea împotriva celor de la Dinamo București, cu scorul de 0-3. Formația băcăuană a întâlnit o echipă foarte solidă, care s-a întărit în această pauză competițională, cea mai răsunătoare achiziție fiind Nneka Onyejweke, transferată de la campioana Alba Blaj. Băcăuancele au luptat, și-au dorit să câștige, însă nu a fost seara lor, gruparea din Ștefan cel Mare reușind să își treacă în cont un avantaj de 3 puncte în clasament.
Știința a pornit convingător partida. Încrederea „studentelor” a fost vizibilă de la primele puncte, astfel că, deși s-a mers cap la cap până la 5-5, acestea au majorat scorul la 8-5. Conducând cu 10-7, Bacăul a cedat, însă, 5 puncte succesive, iar deficitul de două puncte a persistat până la 15-17, ca mai apoi să fie majorat la patru puncte (15-19). Blocajele lui Sain și loviturile lui Rogojinaru nu au fost de ajuns, atacul dinamovistelor fiind net superior, iar primul set a fost pierdut cu 17-25 de Știința.
În parțialul al doilea, deși băcăuancele l-au început cu avânt și s-au aflat chiar și la 3 puncte în față (8-5), oaspetele au izbutit o serie de 4 puncte consecutive, și și-au trecut, mai târziu, în cont un avans de 2 puncte (13-11). Jucătoarele lui Florin Grapă nu s-au lăsat mai prejos și au egalat la 13, moment din care egalitatea s-a menținut pe tabelă până la 19-19, într-o alternanță captivantă de atacuri câștigătoare, ce le-au avut protagoniste pe Denisa Rogojinaru și Nneka Onyejekwe. Bucureștencele au realizat două puncte la rând (21-19) și nu au mai putut fi ajunse din urmă până la final, setul încheindu-se cu scorul de 25-22 în favoarea alb-roșiilor.
Ultimul set a fost controlat în totalitate de Dinamo, care s-a instalat la conducere de la început. Avansul de 3 puncte dobândit la 6-3 l-a menținut până la 15-12. Dinamovistele au continuat să se desprindă și mai mult (12-17), deși galeria Științei nu s-a oprit în niciun moment să le încurajeze pe „studente”, în încercarea de a le împinge de la spate. Asaltul bucureștean nu a mai putut fi stăvilit, iar formația oaspete a tranșat deznodământul partidei cu scorul de 25-21 în cel de-al treilea parțial.
CS Știința Bacău: Denisa Rogojinaru (15 puncte), Tina Grudina (13), Georgiana Faleș (8), Carla Rueda (5), Alexandra Kapelovies (2), Slavina Koleva (2), Laura Philajamaki (2), Lorena Ciocian, Alexandra Ciucu, Carmen Dițu, Rene Sain. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu.
Florin Grapă: „Putem spune că e o înfrângere grea cu Dinamo, cu toate că multă lume se aștepta ca astăzi să câștigăm. Însă, campionaul e lung. Eu am speranța că echipa va juca până la finalul campionatului ce trebuie să joace. Fetele și-au dorit foarte mult victoria. Pe serviciul foarte bun al adversarelor, nu am adus primirea foarte bine ca să putem juca și noi pe centru și atunci a fost ușor pentru ele să se deplaseze la blocaj în patru sau în doi. Le-a fost ușor, iar serviciul nostru, mai puțin bun. Carla Rueda încă nu a atins nivelul care trebuie, dar sunt convins că o va face.”
Rezultatele etapei
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
CSM Târgoviște – CSO Voluntari 2005 3:0 (25-15, 25-19, 25-18)
CSM Volei Alba Blaj – CS Medgidia 3:0 (25-14, 25-22, 25-20)
CSM Lugoj – CS Rapid București 3:0 (27-25, 25-20, 25-14)
CSU Belor Galați – CS „U” NTT Data Cluj 2:3 (21-25, 25-18, 22-25, 25-21, 11-15)
Duminică, 26 ianuarie 2020
CS Știința Bacău – CS Dinamo București 0:3 (17-25, 22-25, 21-25)
*FC Argeș Pitești stă
Această înfrângere a coborât Știința Bacău o poziție, până pe locul al patrulea. Băcăuancele au rămas cu 33 de puncte strânse în decursul a 14 partide și se află la patru puncte în spatele liderului Alba Blaj, la trei în spatele lui Dinamo, și la o lungime în urma celor de la CSM Târgoviște.
Clasamentul Diviziei A1 (feminin)
① CSM Volei Alba Blaj, 13 meciuri disputate, 12 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 38-4, 37 puncte
② CS Dinamo București, 13 meciuri disputate, 12 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 36-7, 36 puncte
③ CSM Târgoviște, 14 meciuri disputate, 12 victorii, 2 înfrângeri, setaveraj 38-12, 34 puncte
④ CS Știința Bacău, 14 meciuri disputate, 11 victorii, 3 înfrângeri, setaveraj 34-12, 33 puncte
⑤ CSM Lugoj, 14 meciuri disputate, 9 victorii, 5 înfrângeri, setaveraj 31-20, 27 puncte
⑥ CSU Belor Galați, 14 meciuri disputate, 6 victorii, 8 înfrângeri, setaveraj 22-27, 20 puncte
⑦ CS Medgidia, 14 meciuri disputate, 4 victorii, 10 înfrângeri, setaveraj 19-31, 12 puncte
⑧ CS „U” NTT Data Cluj, 14 meciuri disputate, 4 victorii, 10 înfrângeri, setaveraj 14-34, 11 puncte
⑨ FC Argeș Pitești, 13 meciuri disputate, 3 victorii, 10 înfrângeri, setaveraj 14-33, 9 puncte
⑩ CS Rapid București, 14 meciuri disputate, 2 victorii, 12 înfrângeri, setaveraj 10-38, 6 puncte
⑪ CSO Voluntari 2005, 13 meciuri disputate, 13 înfrângeri, setaveraj 1-39, 0 puncte.