Știința Bacău a început faza a II-a a Diviziei A1 de volei feminin cu un eșec suferit în fața CSM Târgoviște, contracandidata la poziția a treia. Bacăul a fost învins în trei seturi în Dâmbovița, deși a dominat debutul fiecărui set, de fiecare dată, însă, muntencele reușind să revină decisiv.
Începutul primului set a fost controlat de băcăuance, care au condus în permanență până la scorul de 10-9. Târgoviștencele au replicat prin șase puncte câștigate succesiv (15-9), iar după nu au mai putut fi ajunse până la final, setul fiind adjudecat de gazde cu 25-19.
Știința a avut parte, la fel ca în primul parțial, de un debut solid în cel de-al doilea set. Bacăul a condus cu 8-5, 11-7 și 12-9, fiind egalate în cele din urmă la scorul de 13-13. Târgoviște s-a instalat la cârma jocului, însușindu-și un avans chiar și de 5 puncte (22-17). Spectaculozitatea setului a fost redată, în continuare, de cele cinci puncte câștigate la rând de formația antrenată de Florin Grapă, care a forțat revenirea și a restabilit egalitatea (22-22). Din acel moment, însă, oaspetele nu au mai putut face nimic, CSM Târgoviște punând capăt parțialului cu 25-22.
„Studentele” nu au cedat lupta nici în ultima parte a meciului. Băcăuancele au avut inițiativa în majoritatea parcursului setului. S-au aflat chiar și la 7 puncte în fața târgoviștencelor (13-6), și au reușit să se mențină în frunte până când tabela arăta 21-20 în favoarea lor. Ocupantele locului al treilea au câștigat următoarele patru puncte, iar Știința a fost învinsă cu 25-22 în ultimul parțial.
Bacăul rămâne cu 45 de puncte, adunate în decursul a 21 de partide și se află acum la 5 puncte în spatele CSM Târgoviște.
CS Știința Bacău: Tina Grudina (13 puncte), Slavina Koleva (11), Denisa Rogojinaru (8), Alexandra Kapelovies (5), Laura Pihlajamaki (4), Carmen Dițu (3), Georgiana Faleș (1), Carla Rueda (1), Alexandra Ciucu, Lorena Ciocian, Rene Sain, Ana Stoian. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu
Rezultatele etapei 1 – faza a II-a
7 martie 2020
CS Dinamo București – CSM Lugoj 3:0 (25-19, 25-17, 25-16)
CSM Târgoviște – CS Știința Bacău 3:0 (25-18, 25-22, 25-22)
CSM Volei Alba Blaj – CSU Belor Galați 3:1 (22-25, 25-22, 25-11, 25-14)
Clasamentul fazei a II-a a Diviziei A1 (feminin) – locurile 1-6
① CSM Volei Alba Blaj, 21 meciuri disputate, 20 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 62-9, 60 puncte
② CS Dinamo București, 21 meciuri disputate, 18 victorii, 3 înfrângeri, setaveraj 56-14, 52 puncte
③ CSM Târgoviște, 21 meciuri disputate, 17 victorii, 4 înfrângeri, setaveraj 55-20, 50 puncte
④ CS Știința Bacău, 21 meciuri disputate, 15 victorii, 6 înfrângeri, setaveraj 47-22, 45 puncte
⑤ CSM Lugoj, 21 meciuri disputate, 10 victorii, 11 înfrângeri, setaveraj 37-39, 31 puncte
⑥ CSU Belor Galați, 21 meciuri disputate, 8 victorii, 13 înfrângeri, setaveraj 30-43, 26 puncte.