Selecționata Seriei B, din care au făcut parte reprezentanți ai celor două echipe băcăuane de juniori III (CS Știința Municipal și CSȘ Bacău), a câștigat „Cupa Selecționatelor de Serie”, turneu organizat de Federația Română de Handbal la Sfântu Gheorghe (6-9 aprilie).
Echipa Seriei B a fost condusă de antrenorii principali ai formațiilor clasate pe locurile 1 și 2 la finalul sezonului regulat al campionatului național, respectiv Gabriel Armanu și Marius Căpușă. Câștigătoare a Seriei B, CS Știința Municipal Bacău a avut în lot 6 sportivi (Darius Bran, Aki Marinescu, Alin Andrei, Robert Cojocaru, Robert Asavastei, Vlad Bălan), în timp ce de la vicelidera CSȘ Bacău au fost convocați doi jucători (Florin Bădică, Mihai Turcu).
În faza grupelor, selecționata Seriei B a început cu o înfrângere (20-23 cu Seria G), dar s-a redresat și s-a impus în următoarele două meciuri (35-16 cu Seria C, 24-13 cu Seria F). În semifinale, Seria B a trecut de Seria D cu 29-17, iar în finala mare a învins din nou Seria F (30-21) și a cucerit trofeul. În plus, Florin Bădică (CSȘ) a fost desemnat cel mai bun centru al turneului.
În cele 5 meciuri disputate la Sfântu Gheorghe, handbaliștii băcăuani au avut următoarea evoluție:
– Seria B – Seria G 20-23 (10-12): Marinescu (portar) – Andrei (5 goluri), Bădică (2), Cojocaru (1), Bran (1), Asavastei, Bălan, Turcu.
– Seria B – Seria C 35-16 (20-8): Marinescu – Asavastei (5), Bădică (4), Turcu (4), Bran (3), Andrei (2), Cojocaru (1), Bălan (1).
– Seria B – Seria F 24-13 (11-6): Marinescu – Cojocaru (3), Bran (3), Bădică (3), Asavastei (3), Andrei (2), Bălan, Turcu.
– semifinale: Seria B – Seria D 29-17 (12-7): Marinescu – Bădică (11), Andrei (5), Asavastei (2), Bran (1), Bălan (1), Cojocaru, Turcu.
– finala: Seria B – Seria F 30-21 (18-13): Marinescu – Asavastei (7), Bădică (4), Andrei (2), Bălan (1), Cojocaru, Bran, Turcu.
„Cupa Selecționatelor de Serie” a avut drept scop verificarea și evaluarea potențialului motric și tehnico-tactic al celor mai buni sportivi din țară la categoria de vârstă juniori III (n. 2002-2003), în vederea realizării selecției pentru lotul național și pentru Centrul Național de Excelență.

