Tenis, Cupa SCM-DJST Bacău | Un concurs binevenit, înaintea toamnei şi a şcolii

01/09/2015

  Tradiţionalul turneu găzduit de SCM Bacău a ajuns deja la ediţia a XXII-a şi este unul dintre ultimele din ţară pe care copiii îl joacă lipsiţi de griji. Mai sunt două săptămjjni şi începutul şcolii domină preocupările tuturor, elevi sau părinţi. A fost o competiţie bine organizată, o reuşită, de fapt ceva obişnuit pentru antrenorul-coordonator Mihai Ciuntea şi colaboratorii săi, precum şi pentru cei de la Direcţia de Sport….

Continuare >>

TENIS, Cupa Dafora Mediaș – Romania F13 | Manole n-a produs surpriza

21/08/2015

  Drumul juniorului Alexandru Manole (SCM Bacău, antrenor Gabriel Ciuntea) la turneul cu premii de 10.000$ de la Mediaș a constat în trei victorii pe tabloul de calificări, una pe tabloul principal și un meci pierdut în optimile de finală. Manole a încercat să treacă de Petru Luncanu, favorit nr. 5, cel care-l eliminase în turul anterior pe Dragoș Ignat (SCM Bacău). N-a fost să fie. Luncanu trece mai departe,…

Continuare >>

TENIS, Cupa Dafora Mediaș – Romania F13 | Manole a urcat în optimi, Ignat s-a oprit în turul întâi

20/08/2015

  Disputate printre reprize de ploaie, partidele turneului Futures de la Mediaș au ajuns în faza optimilor de finală. În șaisprezecimi, unul dintre cei doi jucători ai SCM Bacău de pe tabloul principal, Dragoș Ignat, a fost eliminat de favoritul nr. 5, Petru Luncanu, cu 6-2, 6-1. În schimb, coechipierul său, juniorul Alexandru Manole, a mers foarte bine în partida cu italianul Davide Melchiorre, de care a dispus cu 6-3,…

Continuare >>

TENIS, Cupa Dafora – Mediaș, Romania F13 | Ignat și Manole au adversari dificili pe tabloul principal

19/08/2015

  Băcăuanii Dragoș Ignat și Alexandru Manole s-au calificat fără mari probleme pe tablul principal al turneului futures cu premii de 10.000$ de la Mediaș. În finalele tabloului de calificări, Ignat a trecut cu 6-1, 6-4 de Vlad Corneliu Pop, în timp ce juniorul Manole a dispus cu 6-0, ab. de Alexandru Buzelan. Pe tabloul principal se joacă în funcție de starea vremii. Oricum, cei doi sportivi legitimați la SCM…

Continuare >>

TENIS, Turneul Dafora Mediaș – Romania F13 | Manole și Ignat, la un pas de tabloul principal

16/08/2015

  Alexandru Manole, Dragoș Ignat și Bogdan Ciuntea (toți trei de la SCM Bacău) au luat startul în calificările turneului de la Mediaș, dotat cu premii în valoare totală de 10.000$. Manole a trecut în primul tur de Mark Mierloi (SUA), cu 6-2, 6-3. Ignat a promovat și el în turul secund, după 6-0, 6-1 cu Ciprian Onufrei (România). În schimb, Gabi Ciuntea a fost învins cu 6-0, 7-5 de…

Continuare >>

Tenis, Trofeul Elisa | La băieți, cupa a rămas acasă

05/08/2015

  Singurul băcăuan finalist la ediția 2015 a Trofeului Elisa, turneu pentru categoria 14 ani (masculin și feminin) înscris în Circuitul Național FRT, a reușit să câștige competiția. Miercuri dimineață, Bogdan Manole (SCM) și-a respectat statutul de favorit și s-a impus cu 6-1, 6-3 în fața lui Ștefan Andrei (Dacia Galați). Gălățeanul și-a luat în schimb revanșa la dublu, alături de Cosmin Lazăr (Sportul Studențesc), cei doi adjudecându-și finala cu…

Continuare >>

TENIS, Trofeul Elisa | S-au stabilit câștigătoarele

04/08/2015

  O jumătate din turneul aflat în desfășurare pe terenurile din baza SCM Bacău s-a încheiat. Pe 4 august s-a tras cortina peste tabloul categoriei 14 ani feminin, care și-a desemnat câștigătoarele atât la simplu, cât și la dublu. Trofeul a fost cucerit la individual de favorita nr. 2, Simona Ogescu (AS Tenis Masters), care a trecut în finală de favorita nr. 1, Aida Sobh (AS Club Politehnica), 6-2, 6-4….

Continuare >>

TENIS, Trofeul Simba Invest (Veterani) | Ultima zi, cea mai intensă

06/07/2015

Finalele tradiționalei competiții băcăuane (ed. a 12-a) s-au terminat duminică 5 iulie, seara târziu. Unii dintre jucători au fost angrenați atât la simplu, cât și la dublu, ca să nu mai vorbim că au fost și „comentatori pro bono”, în tribune, ai altor finale. „Mă bucur că avem un concurs iubit de Seniorii din țară. Îi mulțumesc din nou dlui. Lungu pentru tot efortul său financiar și sufletesc”, ne-a declarat…

Continuare >>

TENIS, Trofeul Simba Invest | Bacăul, favorit al veteranilor

05/07/2015

Competiția băcăuană a adunat pe listele de participare mult mai mulți jucători decât majoritatea turneelor de veterani din țară. S-au înscris 78 de participanți, dintre care 75 au jucat efectiv, la simplu și la dublu. Cel mai plin tablou a fost cel de la plus 45 de ani, cu 17 jucători. A existat și un mic concurs feminin, la capătul căruia cele trei participante au avut surpriza plăcută să primească…

Continuare >>

TENIS, Romania F7 Futures, Focșani (15.000 $ premii) | Băcăuanii eliminați repejor

30/06/2015

Competiția de la Focșani a avut un băcăuan pe tabloul principal. Este vorba despre juniorul Alexandru Manole, care a beneficiat de un wild-card. Din păcate, Alexandru a avut ca adversar un cap de serie, pe ucraineanul Vladislav Manafov, care și-a valorificat experiența superioară. Ce-i drept, cam greu: 4-6, 6-3, 6-2. Foarte interesant, cap de serie nr. 1 al competiției de la Focșani a fost desemnat polonezul Kamil Majchrzak, cel care…

Continuare >>

TENIS, Trofeul Simba Invest, ediția XII | Veterani la lucru

29/06/2015

Joi, 2 iulie, va începe pe terenurile bazei de tenis a SCM Bacău tradiționala competiție Trofeul Simba Invest, destinată Seniorilor (jucători de peste 35 de ani). Să nu facem însă confuzie cu categoria de vârstă de top a tenisului de performanță. Seniori înseamnă, de-acum, foștii Veterani, în limbajul FR Tenis. Sunt așteptați circa 80 de jucători din toată România, la câteva categorii de vârstă jucătorii locali fiind favoriți la locul…

Continuare >>