HANDBAL, J3 (m) | Schimbare de lider

j3 derby

 

CSȘ Bacău – CS Știința Municipal Bacău 29-28 (13-11)

Derby-ul băcăuan din campionatul național al juniorilor III a deschis returul în Seria B. În meciul desfășurat sâmbătă dimineață la Sala Orizont, CSȘ Bacău s-a impus la limită și și-a luat revanșa pentru înfrângerea înregistrată în tur (27-28). Elevii lui Marius Căpușă au egalat astfel CSȘM-ul la puncte și au urcat totodată în fotoliul de lider, departajarea fiind făcută de golaveraj.

Duelul celor două echipe băcăuane a fost unul încins, „focul” fiind alimentat însă cu prisosință de maniera de arbitraj a cuplului gălățean Basso / Tofan, care au fluierat în dese rânduri împotriva echipei antrenate de Eusebiu Tancău. În ceea ce privește jocul, CSȘ-ul s-a aflat în permanență în avantaj și a intrat cu trei goluri avans în ultimul minut, dar oaspeții au revenit rapid (29-28) și chiar au încheiat meciul în atac, fără să mai primească însă o aruncare de la 9 metri la ultima fază. În timp ce gazdele au sărbătorit – meritat – victoria, de la CSȘM a fost descalificat golgheter-ul Rareș Stănică, acesta primind direct cartonașul roșu pentru proteste la adresa arbitrilor.

CSȘ Bacău: Rareș Uricaru, Luis Ștefan – Vlad Băisan (10), Cosmin Bidașcă (6), Dan Andor (5), Florin Bădică (3), Mihai Turcu (3), Petru Irimia (2), Ioan Gheorghiu, Adrian Ciobanu. Antrenor: Marius Căpușă.

CSȘM Bacău: Alin Tancău, Bogdan Farcaș – Rareș Stănică (14), Andrei Farcaș (6), Ștefan Vîță (3), Darius Bran (3), Răzvan Armanu (1), Eduard Ichim (1), Marian Vizitiu, Robert Asavastei, Călin Nechitoi. Antrenori: Eusebiu Tancău, Valeriu Rugină.

Clasament Seria B
1. CSȘ Bacău 7 6 0 1 216-166 17p
2. CSȘM Bacău 7 6 0 1 206-159 17p
3. CSȘ Galați 7 5 0 2 178-161 16p
4. LPS Brăila 7 3 0 4 151-152 10p
5. LPS Buzău 7 2 1 4 165-179 10p
6. CSȘ Tecuci 6 1 1 4 119-153 7p
7. LPS Focșani 7 0 0 7 92-157 4p

În etapa următoare, care se va disputa pe 28 noiembrie, CS Știința Municipal Bacău va juca acasă cu CSȘ Galați, în timp ce CSȘ Bacău va sta.

GALERIE FOTO

 

publicitate-elite-sport-2