SĂRITURI ÎN APĂ, Campionatele Naționale Juniori C și D | Copie la indigo

VEM_4833

 

SCM Bacău a cucerit tot două medalii la Naționalele Juniorilor mici, de la București, repetându-și bilanțul modest din iulie, când a găzduit competittia așa-zisă outdoor la Bazinul Olimpic.

Cei care au făcut ca băcăuanii să nu se întoarcă cu mâna goală din Capitală, de la Naționalele Indoor, sunt Andreea Dorobăt, care a cucerit medalia de argint la trambulină 3 m Junioare D, și Emanuel Miclăuș, care s-a situat pe locul 3 la trambulină 1 m Juniori C. Ambii sunt antrenați de Mihaela Neagu.

Miclăuș mai cucerise un bronz și în vară, cealaltă medalie (tot de bronz) a SCM fiind câștigată atunci de Daniel Doru (antrenor – Adrian Gavriliu).

„Sunt cele mai proaste rezultate la nivel de copii, de când știu eu. Alții sunt responsabili, în principal nu eu și Mihaela Neagu, care ne ocupăm de sportivii ce sunt la ora aceasta cei mai buni din România, la masculin și feminin. Dar, cu ceea ce vine din urmă, se anunță jale mare la noi”, ne-a declarat Adrian Gavriliu. Deși n-a spus la cine se referă, dar excluzându-se pe sine și pe Mihaela Neagu, tragem concluzia că vinovate, în opinia sa, sunt celelalte două antrenoare ale secției, Anișoara Șufariu și Clara Gherase.

În ceea ce-l privește pe Gavriliu, el se află zilele acestea la un stagiu de pregătire în Germania, împreună cu elevul său Alin Ronțu – medaliat cu bronz la Campionatele Europene de Juniori B. Acesta a devenit cel mai valoros săritor al României, după ce Cătălin Cozma (antrenat de același Gavriliu) a abandonat brusc, pe neanunțate, activitatea sportivă, pentru a se angaja pe un vas de croazieră (!).

foto: Cătălin Cozma

Cătălin Cozma

689 vizualizări