ÎNOT, Campionatele Europene de înot în bazin scurt | Atacăm Europa!

VEM_8170

 

În această săptămână, între 2 și 6 decembrie, în Israel, se vor desfășura Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25m).

Asta face ca Naționalele de săptămâna trecută, de la Hunedoara, să fi fost o bună repetiție în vederea abordării cu succes a întrecerii europene.

Norbert Trandafir și Marius Radu, ambii înotători legitimați la CS Știința Municipal Bacău, sunt doi dintre cei cinci sportivi componentți ai lotului “tricolor”. Delegația e completată de către înotătorii Robert Glință, Alex Coci și Daniel Macovei.

Fără îndoială, cel mai titrat dintre aceștia este Norbert Trandafir, care, cu această ocazie, revine în echipa națională a României. Norbert Trandafir a cucerit o medalie de bronz la Campionatele Europene în bazin de 50 de metri, la Debrecen, în Ungaria, în anul 2012. El a fost medaliat cu argint și la Universiada de la Shenzen, din China, din 2011. Ambele succese au venit la proba de 100 metri liber.

Și în colectivul de antrenori regăsim un băcăuan, pe Ovidiu Galeru, antrenorul lui Trandafir și Radu.

foto: Norbert Trandafir (stânga) și Marius Radu

421 vizualizări