Cu o lună înainte de începerea ediției de campionat 2016-2017, echipele participante în Divizia A își vor afla programul competițional. Federația Română de Handbal a anunțat astăzi că tragerea la sorți a meciurilor va avea loc luni, 22 august, cu începere de la ora 11.30, în Sala de Consiliu a FRH.
La startul noului sezon s-au înscris 25 de echipe, care au fost împărțite în două serii, pe criterii geografice. Echipa CS Știința Municipal Bacău a fost repartizată în Seria A, alături de alte 11 cluburi: AHC Farul Constanța, HC Buzău, CSM II București, LPS Piatra Neamț, CSM Ploiești, AHC Dobrogea Sud Constanța II, ACS Atletico Alexandria, CS Politehnica Iași, CSU Danubius Galați, CSU Târgoviște și CSM Cimentul Bicaz.
În Seria B vor evolua 13 echipe, astfel: CS Minaur Baia Mare, ACS AH Minaur Baia Mare, CSM Oradea, CSU-CNOT Brașov, CSU Craiova, CSȘ Avram Iancu Arad, CSU C. Brâncuși Tg Jiu, Univ. Cluj, CSU Poli Timișoara, CNE Național Sighișoara, HC Sibiu, ACS Sebeș.
Campionatul va debuta pe 17 septembrie și se va desfășura în sistem tur-retur. Echipele clasate pe locul I în cele două serii vor promova în Liga Națională, în timp ce ocupantele locurilor 2-3 vor merge la „baraj”.


