Finalul cursei de maraton, proba “regină” a atletismului, a înregistrat unul dintre cele mai emoționante gesturi ale acestei ediții braziliene a Jocurilor Olimpice. Un gest care readuce în actualitate Principiile fundamentale ale Olimpismului, cauze uitate de mulți dintre factorii decizionali ai sferei sportive, dar, după cum se vede, nu și de către sportivi: „Scopul Olimpismului este de a pune sportul în slujba dezvoltării armonioase a umanității în vederea promovării unei societăți pașnice, preocupate de păstrarea demnității umane.”
Martor al respectivei scene, jurnalistul Dorin Chioțea a notat pe pagina sa de facebook: “Nicolae Soare, 25 ani, un atlet tânăr și ferice, care are viitorul în față, a trecut al 127-lea linia de sosire a maratonului olimpic. Cu câțiva metri înainte de finiș a fost foarte aplaudat de miile de spectatori de pe Sambodrom pentru că s-a oprit să îl susțină moral pe iranianul Mohammadjafar Moradi, prăbușit de epuizare pe caldarâm. Un suport direct ar fi adus descalificarea amândorura. O asemenea sosire nu am mai văzut în maraton la JO; mă gândeam la asemănarea cu italianul Dorando Pietri, care a pierdut aurul în 1908 fiind ajutat de oficiali (video, de la sec 46 https://www.youtube.com/watch?v=r6xU6DiRKCg).”
Într-o alta postare, jurnalistul mai noteaza: „Epuizat de efort după maraton – ploaia și căldura umedă tropicală i-au dat karma peste cap – tânărul Nicolae Soare are puterea să transmită mulțumiri iubitei sale și antrenoarei de la club, „singurele care m-au sprijinit în această aventură olimpică”. Adaug o observație cinstită aici: sportivii-eroi sunt tratați ca niște milogi de mahării cu putere de decizie; priviți-l pe acest băiat cum merge singur către vestiare, fără a avea antrenorul alături, lucru elementar în marea performanță. Imaginea e simptomatică pentru foarte mulți campioni români cărora toți neaveniții le cer imposibilul și îi jignesc în fel și chip pentru lipsa marilor rezultate.
Revenind, Nicolae e doar la al treilea maraton din carieră, dar tinerețea sa (are 24 de ani) îi dă speranțe mari pentru viitorul său sportiv. În timpul cursei laba piciorului i s-a mărit de la nr 41 la 42!”
Să vă „traduc” declarația atletului: „singurele care m-au sprijinit în această aventură olimpică” sunt atleta Adelina Panaet (iubita) și Cristina Alexe (antrenoarea). În rest, este suficient să spun că în tot timpul cât Soare a fost suspendat pentru consum de meldonium (24 iunie – 13 iulie) nimeni din clubul din care face parte (Știința Bacău) nu s-a interesat de soarta lui, n-a fost „deranjat” nici măcar cu un telefon. Și nici după…
A primit, în schimb, felicitări de la prieteni sau persoane de care e mai puțin apropiat din toată lumea: „Un învingător e un visător care nu renunţă niciodată! Esti un mare atlet și suntem foarte fericiți și mândri de tine! Am văzut la televizor că acest concurs a fost foarte greu… dar ai făcut-o până la capăt! Bravo!” (personalul recepţiei Yellow Hotel-Montegordo/ Potugalia).
foto: Dorin Chiotea (Facebook)