Voleibalistele băcăuane au terminat prima jumătate a sezonului regulat cu o victorie în trei seturi. În fața nou-promovatei SCM Pitești, „studentele” s-au impus cu 25-18, 25-12, 25-10, în formula: Zburova, Perovic, Faleș, Zarkova, Rogojinaru, Cazacu, Manu – libero. Au mai jucat: Radu, Miclea, Bălțatu, Filipaș. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu, Rareș Puni.
În schimb, tot pe teren propriu, voleibaliștii Științei Bacău au fost învinși de Știința Explorări Baia Mare cu 1:3 (18, -18, -21, -16). Au intrat pe teren: Ivkovic, Csoma, Cimili, Marinca, Vițelaru, Someșan, Ghimeș – libero. Au mai jucat: Sărăcuțu, Voinea, Purice, Cazacu și Todoruț – libero. Antrenori: Corneliu Păduraru și Eusebiu Țurcanu.

