ATLETISM, Campionatele Naţionale de Juniori 3 | Bacăul, cu puţini participanţi şi puţine medalii

juniori 3

Desfăşurate la Cluj-Napoca, dar eclipsate de competiţiile juniorilor mai mari, care o încadrează în timp, Naţionalele Juniorilor 3 nu au prilejuit rezultate deosebite.

Judeţul Bacău a avut puţini participanţi, iar dintre cele câteva medalii doar una a fost de aur – cea a Andreei Caracuda, o sportivă pe care CSM Oneşti a „importat-o” de la Brăila. Merită apreciată evoluţia oneştencei Diana Ion, cu o triplă de podium, la înălţime, lungime şi triplusalt.

REZULTATELE SPORTIVILOR BĂCĂUANI

– Denisa Ioana Traian (CSM Oneşti) – loc 3 la ciocan 3 kg (43,11 m);

– Andreea Mihaela Caracudă (CSM Brăila/CSM Oneşti) – loc 1 100 m garduri (15,06 s);

– Diana Ion (CSM Oneşti) – loc 3 înălţime (1,50 m); loc 2 triplusalt (11,66 m); loc 2 lungime (5,46 m);

– Ştefănel Nicu Rusu (CSŞ Bacău) – loc 2 înălţime (1,74 m).