Astăzi, ziua a patra a Mondialelor pentru juniori 1 a fost una cu rezultate bune pentru doi dintre sportivii băcăuani prezenți în concurs.
Sulițașul Alexandru Mihaita Novac (foto, CS Știința Municipal Bacău) s-a calificat în finala, cu o performanță de 73.35m, reușită din prima și singura aruncare. Lupta pentru medalii are loc mâine, incepând cu ora 19:40 (ora României). Cea mai bună aruncare în aceste calificări a măsurat 78,20m. Novac a reusit în acest sezon 78,66m, performanță cu care a stabilit două recorduri naționale (juniori 1 și tineret).
Georgiana Iuliana Aniței (SCM Bacău), la triplusalt, cu 13,10m, s-a calificat în finala de mâine dimineață (ora 11:40). Aniței vine după o participare la Europenele de Juniori 2, întrecere unde a cucerit tilul continental la această probă (13,19m).
La 100m garduri, Diana Ioana Volf (CSȘ Bacău) a ratat intrarea în semifinale, fiind descalificată.
Mondialele au loc la Bydgoszcz, în Polonia.

