AUTOMOBILISM | Adi Răspopa și Cosmin Diacu iau startul în campionat optimiști, dar fără bani

Podium 2RMA@Raliul Harghitei 2015

 

După ce anul trecut doar 4 puncte i-au despărțit pe Adi Răspopa și Cosmin Diacu de titlul de campioni la categoria automobilelor cu 2 Roți Motrice, cei doi urmează să ia startul, la fel de optimiști, la Tess Rally 45 Pro – X Brașov, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri din acest sezon, programată în perioada 25-27 martie.

 În cele șase luni scurse de la terminarea campionatului trecut, în sânul echipei au intervenit câteva schimbări. Din cauza climatului economic, cei doi mecanici ai echipei de asistență tehnică de la Pro Motor Râmnicu Vâlcea, coordonată de Mugurel Pirscoveanu, au ales o altă țară în care să lucreze. Pentru sezonul acesta, asistență tehnică va fi asigurată de Colina Motors.

Dacă până în urmă cu câteva zile, prezența la startul primei etape din Campionatul Național de Raliuri nu era certă, Adi Răspopa și Cosmin Diacu au reușit să-și asigure suportul unor companii dornice să-i sprijine în încercarea lor de a câștiga un nou titlu de campioni naționali.

„Startul nostru la Tess Rally 45 Pro-X va fi posibil mulțumită prietenului și fostului coleg de facultate, Andrei Boriceanu, manager al companiei Turbo Car Serv din Brașov, care s-a hotărât să ne susțină și să îmbrace mașina noastră în culorile companiei sale. Bineînțeles, din nou, fostul meu copilot Cătălin Grigoriu a făcut un efort pentru ca noi să putem lua startul și sper să-mi răsplătesc partenerii cu o nouă victorie la Brașov.” – a declarat Adi Raspopa.

Tess Rally 45 Pro-X Brașov, prima etapă din sezonul 2016 al Campionatului Național de Raliuri, se va desfășura în perioada 25 – 27 martie și propune concurenților în acest an un format compact, cu opt probe speciale, împărțite de-a lungul zilelor de sâmbata și duminica. Ca noutate pentru acest sezon este introducerea conceptului de Power Stage, inspirată din Campionatul Mondial de Raliuri, probă la capătul căreia primii trei sosiți vor primi puncte suplimentare în clasamentul general. Startul festiv este programat vineri, pe 25 martie, în Piața Sfatului din Brașov, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, pe 27 martie, la Coresi Shopping Resort.

„Chiar dacă avem asigurată participarea doar la această etapă, sunt optimist că vom reuși să improvizam bugetul necesar și pentru restul campionatului.”,  a mai spus Adi Raspopa.

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu sunt susținuți în sezonul 2016 al Campionatului Național de Raliuri de partenerii prinicipali Comfert/Origin Enterprise, Turbo Car Serv Brașov, cât și de partenerii tehnici, GoPro prin xtremvideo.ro si rca ieftin/pint.ro.