Învinsă acasă în etapa precedentă (2-3 cu Farul Constanța), divizionara secundă Sport Club Bacău joacă în deplasare în runda a X-a. „Mergem să recuperăm punctele pierdute, așa cum am făcut-o aproape tot timpul în acest campionat”, a spus antrenorul Cristi Popovici.
Adversara din meciul de sâmbătă, 24 octombrie (ora 11.00), Ceahlăul Piatra Neamț, ocupă ultimul loc în Seria A. „Nu trebuie să ne uităm după locurile din clasament. Rivalitatea dintre Bacău și Piatra Neamț a stârnit ambiții nebănuite care nu au legătură cu clasamentul. Să nu uităm totuși că echipa din Piatra Neamț este o fostă formație de prima ligă și că mai are în componență destui jucători care au evoluat în primul eșalon”, a avertizat Popovici.
Programul etapei: FC Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila, Dunărea Călărași – Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț – SC Bacău, CS Balotești – ACS Berceni, Farul Constanța – Oțelul Galați, Rapid București – Rapid Suceava.
Clasament
1. Rapid București 8 6 0 2 12-5 18p (+6)
2. Rapid Suceava 9 6 0 3 13-9 18p (+3)
3. Dacia Brăila 8 5 1 2 10-7 16p (+4)
4. SC Bacău 9 5 1 3 9-7 16p (+1)
5. Farul Constanța 8 4 2 2 13-9 14p (+2)
6. Dunărea Călărași 8 3 4 1 8-4 13p (-2)
7. Academica Clinceni 8 3 2 3 13-9 11p (-1)
8. ACS Berceni 8 3 2 3 11-12 11p (-1)
9. Bucovina Pojorâta 9 2 3 4 12-13 9p (-6)
10. CS Balotești 8 2 2 4 5-9 8p (-1)
11. Oțelul Galați 9 2 1 6 6-12 7p (-5)
12. Gloria Buzău 8 2 1 5 8-15 7p (-5)
13. Ceahlăul P. Neamț 8 1 1 6 3-12 4p (-5)

