FOTBAL, Liga 2 | Rapid București – SC Bacău 1-2 (0-1)

fotbal rapid

 

Au dat lovitura! În prima etapă din play-off, divizionara secundă SC Bacău a reușit să se impună pe terenul liderului din Seria I.

Elevii lui Cristi Popovici au deschis scorul prin Vraciu (min. 27), care a transformat cu siguranță un penalty, și au intrat la pauză în avantaj. În partea a doua, gazdele au egalat prin Rafa Jorda (min. 72), dar din min. 79 au evoluat în inferioritate numerică după eliminarea lui Kusnir pentru un fault dur la Grumezescu. În prelungiri, băcăuanii au reușit să înscrie decisiv (Drugă min. 90+3) și au răzbunat astfel înfrângerea suferită în Giulești în urmă cu aproximativ două săptămâni (1-5).

SC Bacău: Bg. Miron – Mihălăchioae, Burcă, Masella (Belecciu min. 82), Al. Giurgiu – Corban (Sahru min. 55), Dumitriu, Rz. Adăsăcliţei, Gheorghiu – Vraciu, Grumezescu (Drugă min. 89). Antrenor: Cristi Popovici.

În etapa a II-a din play-off, SC Bacău va juca acasă cu Dacia Unirea Brăila (16 aprilie).