FOTBAL, Liga 3 | Aerostar preia șefia clasamentului. CSM Bacău, debut cu înfrângere

 

Prima etapă a sezonului 2019-2020 al Ligii 3 i-a avut în prim plan pe băcăuanii de la Clubul Sportiv Aerostar. Jucătorii conduși de Daniel Munteanu s-au impus vineri pe terenul echipei a doua a celor de la FC Botoșani, cu scorul de 3-1.

,,Aviatorii” au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Vraciu, în minutul 7, ca mai apoi botoșănenii să egaleze la rândul lor de la punctul cu var chiar înainte de pauză. Bacăul s-a impus însă în partea secundă, grație golurilor lui Gorovei (minutul 56) și Zaharia (minutul 88).

Într-un alt meci al etapei, CSM Bacău a debutat cu stângul în anul primei participări din istorie a clubului în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al României. Reușita târzie semnată de Mateiciuc în repriza secundă (minutul 78) a tranșat deznodământul întâlnirii disputate pe Stadionul Letea din Bacău, între băcăuani și Șomuz Fălticeni.

În fruntea clasamentului se află Aerostar Bacău, în urma adjudecării primelor trei puncte în actuala ediție de campionat, în timp ce nou-promovata CSM ocupă poziția a 14-a.

 

Etapa 1, 23 august:

FC Botoşani 2 – Aerostar Bacău  1-3 (Alexandru Piftor (45 – pen.) | Cătălin Vraciu (7 – pen.), Răzvan Gorovei (56), Alexandru Zaharia (88) )

CSM Bacău – Şomuz Fălticeni  0-1 (Andrei Mateiciuc (78) )

 

Clasamentul Ligii 3

①CS Aerostar Bacău, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 3-1, 3 puncte

②Foresta Suceava, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 2-0, 3 puncte

③Șomuz Fălticeni, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 1-0, 3 puncte

                                                                    …

⑭CSM Bacău, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 0-1, 0 puncte

⑮FC Botoșani 2, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 1-3, 0 puncte

⑯Sporting Liești, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 0-2, 0 puncte

(A.S.)

259 vizualizări