HANDBAL | Așa cum am zis: Iacob la Vaslui!

Sandu Iacob, Alexandru Axinte

Negocierile dintre Sandu Iacob și conducerea HC Vaslui, anunțate în premieră de către sport24bacău, s-au încheiat cu numirea fostului jucător în postul de antrenor principal al grupării vasluiene. Iacob a activat o vreme ca jucător la FC Vaslui, el jucând de-a lungul timpului în țară pentru Știința Municipal Dedeman Bacău, Fibrexnylon Săvinești, Energia Tg. Jiu, Steaua București, Potaissa Turda și HCM Constanța. Mâna dreapta a lui Iacob (secund) va fi un alt băcăuan, Alexandru Acsinte, fost director tehnic al Federației Române de Handbal.

”Sunt mândru de cariera sportivă pe care am avut-o și acum mi s-a oferit o șansă să transmit mai departe tot ce am acumulat în acești ani. Este o provocare pentru mine și le mulțumesc celor care au avut încredere și mi-au oferit această șansă. Vrem să profităm, iar treaba noastră e să scoatem maximum de la fiecare jucător. Suntem pregătiți să facem treabă bună. Sperăm ca și băcăuanii să se mândrească cu noi.”, a declarat pentru sport24bacău Sandu Iacob.

Cei doi tehnicieni băcăuani au semnat pe doi ani și au drept obiectiv calificarea HC Vaslui în play-off-ul Ligii Naționale.