“Conferință de presă privind noul proiect handbalistic derulat de CS Știinta Municipal Bacău
Clubul Sportiv Știința Municipal Bacău (n.r. fost CSM Bacău 2010) organizează miercuri, 8 iulie, ora 16.00, la Sala Sporturilor, o conferință de presă având ca temă noul său proiect handbalistic.
Începând din toamna acestui an, clubul nostru va avea din nou o echipă în Divizia A, la nivel de Seniori. Această nouă formație din cadrul CS Știința Municipal va completa o piramidă, știut fiind că avem deja echipe de Juniori I, II și III performante la nivel național. Proiectul se va derula în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Elite Sport Bacău, care a accesat în acest sens fonduri nerambursabile de la Consiliul Local, prin Legea 350/2005.
Obiectivul noii noastre formații este creșterea în valoare – conform nivelului LN -, a unor juniori talentați ai Bacăului.
Detalii vă vor oferi în cadrul acestei conferințe de presă domnii Bogdan Milon – director coordonator al CS Știința Municipal Bacău, Gabriel Armanu – manager de proiect, Radu Ababei – viceprimar al municipiului Bacău și Bogdan Voica – antrenor principal al formației.”

