HANDBAL, Cupa Municipiului Bacău | Finala: HC Dobrogea Sud Constanța – Știința Municipal Bacău 31-27 (14-9)

VEM_0378

 

În fața a doar aproximativ 100 de spectatori, echipa gazdă n-a izbutit surpriza, oferind iluzia unei victorii doar în primele minute ale partidei, când a marcat repede două goluri. După scurtul duș rece recepționat, Constanța s-a trezit, iar jucători precum Buricea și Cutura au luat meciul pe cont propriu, răsturnând scorul în doar 5 minute, 2-3. Știința a mai mers umăr la umăr cu adversara sa până la 6, după care apele s-au ales definitiv. Constanța a avut 12-6, apoi 14-8 și putem spune că la pauză partida era jucată. E drept, diferența de scor a înregistrat ulterior fluctuații mari, între 2 goluri (17-19) și 10 goluri (19-29). Valoarea jucătorilor constănțeni, combinată cu lipsa de experiență a majorității jucătorilor lui Bogdan Voica, au făcut ca un final pe muchie de cuțit să nu fie posibil. Ne gândim, totuși, ce-ar fi fost dacă toți handbaliștii băcăuani ar fi putut evolua la nivelul „ultimului mohican” Răducu Tamaș, cel care i-a „speriat”, pe rând, pe Buricea, Rakcevic, Toma și Cutura la aruncările de la 7 m, dar și în alte faze de unu la unu pe semicerc. Mai trebuie notată relativa nervozitate din timpul acestui meci, însă nu-i nimic suprinzător dacă pe teren se află Laurențiu Toma, care, dincolo de valoarea sa indiscutabilă, nu este tocmai persoana simpatizată de arbitri, de băncile de rezerve adverse sau de spectatori.

Pentru Știința a fost o înfrângere, dar una utilă, deoarece Constanța s-a arătat ca ștacheta ce trebuie depășită în următoarele luni. Și, cu siguranță, echipa lui Bogdan Voica are uriașe resurse de progres.

Marcatori

– HC Dobrogea Sud Constanța: Cutura 7, Vujadinovic 7, Rakcevic 6, Toma 5, Buricea 3, Subțirică 1, Bologa 1, Vasile 1;

– Știința Municipal Dedeman Bacău: Dumitriu 5, Uruianu 5, Gal 4, Liță 3, Moisă 2, Cotinghiu 2, Juverdianu 2, Rață 2, Ciubotariu 2, Gurănescu 1.

 

publicitate elite sport 2

265 vizualizări