În etapa a II-a a sezonului 2016-2017, handbaliștii băcăuani susțin primul meci din acest campionat programat pe teren propriu.
La capătul unei săptămâni pline de incertitudini, în care au aflat, pe rând, că au liber (după retragerea CSM Ploiești) sau că joacă cu LPS Piatra Neamț (programul competițional fiind refăcut de FRH), elevii lui Gabriel Armanu se vor prezenta în fața propriilor suporteri într-un duel cu CSM Ploiești (echipă care a revenit asupra deciziei de retragere și a anunțat că merge mai departe în competiție). CSM-ul se află la primul joc oficial din această toamnă, în condițiile în care a stat în etapa inaugurală din lipsă de adversar, în timp ce gazdele de la CSȘM Bacău vizează primele puncte după ce au început sezonul cu o înfrângere la Poli Iași (22-30).
Disputa dintre CSȘM Bacău și CSM Ploiești, care se va desfășura sâmbătă la Sala Sporturilor, va fi arbitrată de buzoienii C.Vlad / I.Velisca. Celelalte meciuri din etapa a II-a: CSU Târgoviște – CSM II București, HC Buzău – CSU Danubius Galați, HC Farul Constanța – HC Dobrogea Sud II Constanța, CSM Botoșani – Politehnica Iași.
Sursa foto: Facebook CSSM Bacau

