HANDBAL, Divizia A (f) |,,Studentele” încep cu o victorie noul sezon: CS Știința Bacău – Național Brașov 41-32 (22-14)

 

Știința Bacău a debutat cu dreptul în noua ediție de Divizia A, câștigând fără emoții în fața celor de la Național Brașov. Băcăuancele s-au impus pe teren propriu cu 41-32, în amiaza zilei de sâmbătă, după ce la pauză se aflau la 8 goluri în fața brașovencelor.

În urma primelor trei puncte adunate, Știința se află pe locul al treilea al eșalonului secund intern, în spatele CSM Galați și HC Dunărea Brăila Diva.

Clasament Seria A, Divizia A

①CSM Galați, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 33-22, 3 puncte

②HC Dunărea Brăila Diva, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 34-23, 3 puncte

③CS Știința Bacău, 1 meci disputat, 1 victorie, golaveraj 41-32, 3 puncte

④Național Brașov, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 32-41, 0 puncte

⑤CSM Roman, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 23-34, 0 puncte

⑥HCF Piatra Neamț, 1 meci disputat, 1 înfrângere, golaveraj 22-33, 0punce

Actualul sezon al Diviziei A e constituit în patru serii geografice, dintre care trei au în componența lor șase echipe, iar una aliniază șapte formații. Echipele clasate pe primele două locuri ale fiecărei serii se califică la Turneul Semfinal de promovare în Liga Florilor, unde vor fie împărțite în două grupe.

Cluburile care ocupă la finalul fazei semifinale primele două poziții din fiecare grupă acced în Turneul Final de promovare, la care vor figura patru echipe. În urma disputării meciurilor după sistemul ,,fiecare cu fiecare”, primele două locuri vor obține bilete pentru sezonul 2020-2021 al Ligii Florilor, în timp ce locurile 3 și 4 vor înfrunta locurile 11 și 12 ale diviziei naționale, în duble manșe ce vor conta pentru barajul de promovare/menținere în Liga Florilor.

În etapa a doua, programată pe 14 septembrie, „studentele” vor primi vizita HC Dunărea Brăila Diva.

(A.S.)

277 vizualizări