HANDBAL, Juniori (masculin) | Gabriel Armanu, numit la cârma echipei naționale a României 2004/2005

 

Gabriel Armanu a fost numit în funcția de antrenor coordonator al selecționatei României de cadeți alcătuită din sportivi născuți în anii 2004/2005. Rezultatele din ultimii ani avute cu juniorii CSM Bacău l-au propulsat pe fostul internațional în postura de selecționer al acestui lot național.

,,Sunt onorat să coordonez prima acțiune a generației 2004/2005, generație pe care o consider una dintre cele mai bune și de viitor din handbalul românesc. Mă bucur că munca din ultimii ani și rezultatele avute au făcut posibilă această convocare a mea la lotul național și sunt fericit că voi antrena o grupă de copii foarte talentați, de mare perspectivă. Pornim la drum cu încredere și sunt convins că această generație poate să câștige Campionatul European.” – a declarat Gabriel Armanu.

La acest lot național au fost convocați și Ștefan Armanu și Bogdan Niculaie, cei mai buni marcatori ai echipei de juniori 3 a CSM Bacău în stagiunea precedentă a Campionatului Național. Ei vor lua parte la prima acțiune a reprezentativei juvenile sub cârma lui Gabriel Armanu și, alături de ceilalți „tricolorii”, se vor deplasa la Predeal, în perioada 3-13 august, în vederea unui stagiu amplu de pregătire.

(A.S.)