HANDBAL, juniori (masculin) | Rezultatele echipelor băcăuane în etapa a doua a grupelor geografice

 

Cele trei echipe de juniori ale CSM Bacău au reușit un bilanț de două victorii și o înfrângere in etapa a doua a seriilor geografice.

Juniorii 1 au pierdut sâmbătă pe terenul celor de la LPS Piatra Neamț cu scorul de 32-23, după ce la pauză au fost conduși cu 15-9. Grupa coordonată de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină a coborât până pe locul al șaptelea, după ce după prima etapă erau liderii Seriei A.

CSM Bacău: Bogdan Farcaș, Rareș Uricaru – Rareș Stănică (6), Cătălin Brăescu (5), Sebastian Murariu (3), Tiberius Toboșaru (3), Ianis Petrea (3), Alexandru Marin (2), Florin Bădică (1), Denis Dârlău, Laurențiu Bălăceanu, Mihai Turcu, Robert Asavastei, Andrei Dobrotă, Darius Bran, Răzvan Frînghiu. Antrenori: Gabriel Armanu, Valeriu Rugină

Clasamentul Seriei A (Campionatul Național de Handbal, Juniori I)

În etapa a treia, juniorii 1 vor juca miercuri, 18 septembrie, pe teren propriu, la Sala Orizont, împotriva CSȘ Focșani, liderul la zi al grupei.

În schimb, juniorii 2 și juniorii 3 ai CSM Bacău au contrabalansat eșecul colegilor săi mai mari, izbutind două victorii categorice, la diferențe ce au depășit 20 de goluri.

Juniorii 2, aflați sub îndrumarea acelorași Gabriel Armanu și Valeriu Rugină au învins în deplasare, duminică, pe LPS Suceava cu scorul de 45-23 (la pauză, 23-12) și ocupă locul al doilea, fiind departajați de CSU Suceava de criteriul golaverajului.

CSM Bacău: Florin Sîrghie, Aki Marinescu – Răzvan Frînghiu (6), Darius Feldeș (6), Tiberius Toboșaru (5), Darius Bran (4), Eric Moldoveanu (4), Ștefan Armanu (4), Sorin Grigore (4), Ianis Petrea (3), Eduard Romaneț (3). Robert Răducanu (2), George Dinu (2), Alin Andrei (2). Antrenori: Gabriel Armanu, Valeriu Rugină

Clasamentul Seriei A (Campionatul Național de Handbal, Juniori II)

În meciul următor, juniorii 2 ai CSM vor da piept cu LPS Piatra Neamț acasă, întâlnirea fiind programată duminică, 22 septembrie.

De cealaltă parte, juniorii 3 au trecut la rândul lor la pas de LPS Suceava, pe care au surclasat-o, duminică, la capătul unei confruntări terminate cu scorul de 45-19.

Elevii lui Adrian Brezan și George Călin se clasează în urma succesului pe prima treaptă a seriei și urmează să întâlnească, în etapa viitoare, CSU Suceava, sâmbătă, 21 septembrie.

Clasamentul Seriei A (Campionatul Național de Handbal, Juniori III)

(A.S.)

160 vizualizări