Înotul băcăuan are viitor frumos. O demonstrează rezultatele școlii de înot “Nautica” la fiecare competiție la care se prezintă la start. “Cupa Contratimp – Brașov 2015”, ediția a treia (18-20 septembrie), este una dintre întrecerile unde micuții înotători băcăuani și-au reconfirmat valoarea.
Concursul este unul foarte așteptat, fiind prima competiție de anvergură din sezonul de toamnă și venind în fiecare an la puțin timp după ce elevii au început școala. Dacă anul trecut “Cupa Contratimp” a fost dedicată sportivei care a dus înotul românesc pe plan mondial, Carmen Bunaciu, ediția din acest an a fost dedicată altei legende a înotului românesc, Anca Pătrășcoiu (prima medalie olimpică: bronz, la 200m spate, la Olimpiada din 1984, Los Angeles).
Între cei peste 500 de sportivi prezenți la întrecerea brașoveană, reprezentând 35 de cluburi, s-au aflat și 29 de înotători ai Clubului “Nautica” îndrumați de Sabin Jitaru și Adrian Poeană. Aflați încă în etape diferite de performanță și de pregătire, au intrat în cursele pentru medalii: Borcea Robert, Artere Luca, Tudor David, Cojocaru Flavius, Deleu Mihnea, Matias Alexandru, Dogaru Daniel, Ghinda Cezar, Bozoanca Gabriel, Cojocaru Carol, Ștefură Cezar, Bălaiță Dragoș, Mistireanu Iustin, Pal Eric, Tica Ștefan, Adam Robert, Cozma Ștefan, Adam Toma, Sprianu Marian, Sarbu Tiberiu, Gustul Cătălin, Brănisteanu Melisa, Mistireanu Maria, Ștefură Ingrid, Crucianu Alexandra, Posa Petra, Tudor Allegra, Tiliță Calina,Tică Maria.
Bilanțul băcăuan – 11 locuri pe podium: 6 locuri I, 1 loc II, 4 locuri 3.
Performerii team-ului băcăuan au fost:
Cozma Ștefan (an de naștere 2005): Locul I – 50m Fluture; Locul I – 50m Liber; Locul I – 50m Spate; Locul I – 100m Liber; Locul III – 100m Spate. Băcăuanul a câștigat “Cupa Contratimp” la Băieți 10 ani, pentru cea mai bună performanță după Tabela Internațională FINA obținută într-o singură probă – 100m Liber.
Adam Robert (2005): Locul I – 50m Bras; Locul I – 100m Bras
Cojocaru Falvius (2007): Locul II – 50m Bras
Ştefură Ingrid (2008): Locul III – 50m Liber
Ştafetă mixtă 4X50m Mixt (2004-2005): Locul III (Cozma Ștefan, Adam Robert, Pal Eric, Tică Maria)
Ştafetă mixtă 4X50m Liber (2007-2008): Locul III (Cojocaru Flavius, Artene Luca, Deleu Mihnea, Ştefură Ingrid)
Cojocaru Carol (2006) a câștigat Cupa „Anca Pătrășcoiu” pentru cel mai tehnic spatist.
“A fost o verificare foarte utilă pentru această perioadă a anului când majoritatea copiilor au revenit după o vacantă, după o pauză în procesul de pregătire sportivă. Au fost curse frumoase, s-au scos timpi buni. Următorul test important al sportivilor noști va fi chiar acasă, la finele lunii octombrie ei urmând să concureze pentru un loc pe podium la ediția a VIII-a a Cupei Bacăului.” – a declarat pentru sport24bacău Ovidiu Galeru, conducătorul clubului “Nautica”.

