Fetele de la CS Bronx Bacău au urcat pe podium la Campionatele Naționale pentru Juniori I, desfășurate în Sala Polivalentă din Cluj.
Cel mai bun parcurs l-a avut Maria Gavriliță, care a cucerit argintul la categoria 44 kg. Cealaltă medalie este una de bronz, obținută de Paula Diaconescu la secțiunea 48 kg. „Paula a revenit după o accidentare serioasă, ruptură la ligamentele încrucișate, care a ținut-o în afara saltelei timp de aproape un an”, a subliniat antrenorul Daniel Zodian.
Maria Gavriliță a devenit acum vicecampioană națională la o categorie superioară de vârstă, ea fiind cadetă. De altfel, judoka băcăuană a luat argintul și în urmă cu o lună, în finala CN U18.

