JUDO | Medalii la Cupa Ghimeș

 

Echipe din Miercurea Ciuc, Bacău și Ghimeș au participat la inaugurarea unei săli de sport care a fost amenajată la Ghimeș de autoritățile locale și Asociația Sportivă Înfrățirea (președinte Petrică Pal). În condițiile în care majoritatea sportivilor se află în vacanță în această perioadă, prezența la Cupa Ghimeș nu a fost una ridicată. Chiar și așa, premianții au primit diplome, medalii, dulciuri și sucuri din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău.

Din Bacău au intrat în concurs 9 judoka de la CS Știința Municipal și SCM, coordonați de prof. Aurel Chelariu, care au înregistrat următoarele rezultate:
– locul 1: Matei Anghel (n. 2010), Paula Stanciu (n. 2008), Radu Nistor (n. 2007), Miruna Vultur (n. 2006), Ștefan Buga (n. 2006), Andrei Buga (n. 2006), Marcus Herghelegiu (n. 2005)
– locul 2: Brian Herghelegiu (n. 2006)
– locul 3: Rareș Vultur (n. 2004).

Cupa Ghimeș a fost organizată de AS. Sportivă Înfrățirea Ghimeș, cu sprijinul DJST Bacău și al prof. Pal Gabor (antrenorul sportivilor de la Ghimeș). Arbitrajul a fost făcut de arbitri ai FRJ, unde au fost solicitați și doi proaspeți arbitri din Bacău (actuali sportivi) care au fost atestați în urma examenului de specialitate: Ionuț Pușcașu și Cosmin Tamba.

20 vizualizări