Desfăşurate în Voluntari, pe 19 iunie, Naționalele de Wado Kai (sub egida Federației Române de Arte Marțiale – FRAM) au prilejuit o nouă afirmare a băcăuanilor de la CS „Dan Botezatu”. Iar asta la doar două zile după comemorarea a şapte ani de la trecerea în neființă a celui supranumit „Îngerul cu centură neagră”. De altfel, toți karateka de la Naționale au ținut un moment de reculegere în amintirea lui Dan Botezatu, la inițiativa shihan Frederico Tavares, preşedintele departamentului de wado kai din cadrul FRAM.
Concret, clubul băcăuan a obținut următoarele medalii:
– aur, prin Cristian Ţugui (kumite individual, juniori, cat. 65 kg);
– argint, prin Ionuț Căşeru (kumite individual, seniori, cat. 65 kg);
– bronz, prin Robert Babei (kumite individual, seniori, cat. plus 80 kg);
„Medaliile i le dedicăm antrenorului nostru. Comemorarea lui în pauza dintre kata şi kumite ne-a determinat să dorim şi mai mult să ne întoarcem acasă cu medalii. Sper că Dan este mândru de noi şi că de-acolo, de sus, dintre cetele de îngeri, zâmbeşte de fiecare dată când reuşim un mawashi dublu la nivel jodan sau o secerare frumoasă în competiții”, a declarat Ionuț Căşeru, fost sportiv al lui Dan Botezatu, căruia îi succede ca antrenor. În altă ordine de idei, CS „Dan Botezatu” mulțumeşte firmei Vicmod pentru sprijinul pe care i l-a acordat acum şi de-a lungul anilor.

