POWERLIFTING, Campionatele Mondiale | Maria Bîndac, vicecampioană și dublă medaliată cu bronz

bandac

 

Mai bine să strângi, decât să arunci. Asta se potrivește Mariei Bîndac (SCM Bacău), care la Mondialele de la Praga a izbutit să cucerească o medalie de argint în proba de îndreptări, cu performanța de 135 kg, nou record național al categoriei 52 kg. Aceeași sportivă pregătită de Daniel Zodian a câștigat bronzul probei de împins din culcat, cu 70 kg. Băcăuanca a ocupat și locul 3 la total, cu 310 kg (implicit – 105 kg la genuflexiuni cu haltera, probă în care a ocupat locul 5). Este o performanță deosebită pentru lotul României (condus de antrenorii Ovidiu Panazan, Sorin Cazacu și Daniel Zodian), în condițiile în care tricolorii își propuneau înaintea acestei competiții, de importanță maximă pentru ei, doar trei locuri în zona de clasament 4-6. Maria Bîndac a fost până în urmă cu doi ani o bună aruncătoare de suliță în cadrul clubului Arena 2011 Bacău, medaliată la Naționalele de cadete. Cu powerliftingul s-a ocupat în paralel, mai întâi ca sport complementar, dar după un timp a fost acaparată total de această disciplină relativ nouă. Iar asta probabil fiindcă îi place să strângă (medalii, eventual), decât să arunce.

Cealalată băcăuancă din lotul României, Ioana Șerban, a ocupat locul 5 la total, în cadrul cat. 47 kg, cu 195 kg.

237 vizualizări