VOLEI, Divizia A1 (f) | Ecart de opt puncte

volei rezultate

 

Într-o etapă în care Știința Bacău a pierdut pe terenul campioanei CS Volei Alba Blaj, o echipă din grupul primelor clasate a înregistrat de asemenea un rezultat negativ. Dinamo a fost învinsă acasă în tie-break, surprinzător, astfel încât distanța dintre locul ocupat de „studente” și pozițiile pentru play-off este acum de 8 puncte.

A fost un meci mai bun al nostru, dar asta nu mă încălzește cu nimic, din moment ce n-am luat niciun punct. Eu zic că ne-am ridicat pe alocuri la nivelul adversarei, care a fost mai bună la capitolul atac. E cert că echipa noastră nu joacă la valoarea ei și mă întreb dacă nu cumva asta se întâmplă din cauză că nu e antrenată bine”, a declarat antrenorul Florin Grapă după înfrângerea de vineri seară de la Blaj (1-3), care a deschis runda a VIII-a din sezonul regulat al Diviziei A1. Celelalte meciuri s-au disputat sâmbătă, 21 noiembrie, și s-au încheiat cu următoarele rezultate: Univ. Cluj – CSM Târgoviște 1-3, Rapid – CSM București 0-3, Dinamo – Medicina Tg Mureș 2-3, Penicilina Iași – SCMU Craiova 3-0, CSM Lugoj – Unic Piatra Neamț 3-0.

Clasament
1. CSM București 8 7 1 23-6 21p
2. CSM Târgoviște 8 7 1 23-7 21p
3. CS Alba Blaj 7 7 0 21-4 20p
4. Dinamo 8 6 2 21-10 19p
5. Știința Bacău 8 4 4 15-14 11p
6. Penicilina Iași 8 4 4 14-15 11p
7. Medicina Tg Mureș 8 4 4 13-14 11p
8. CSM Lugoj 8 3 5 14-16 11p
9. Unic P. Neamț 8 2 6 9-19 7p
10. SCMU Craiova 7 2 5 6-16 6p
11. U. Cluj 8 1 7 6-22 3p
12. Rapid 8 0 8 2-24 0p

Etapa următoare (28 noiembrie): Unic P. Neamț – U. Cluj, SCMU Craiova – CSM Lugoj, Medicina Tg Mureș – Penicilina Iași, CSM București – Dinamo, Știința Bacău – Rapid București, CSM Târgoviște – CS Alba Blaj.