VOLEI, Divizia A1 (feminin) | CS „U” NTT Data Cluj – CS Știința Bacău 0:3 (20-25, 18-25, 22-25)

 

Știința Bacău a luat toate cele trei puncte puse în joc din înfruntarea cu Universității Cluj, meci ce a deschis returul sezonului regulat al primei divizii din România. Băcăuancele nu le-au oferit prea multe șanse clujencelor, câștigând partida în trei seturi și egalând, la puncte, viceliderul Dinamo.

Întâlnirea a fost echilibrată pe toată durata acesteia, jucătoarele lui Florin Grapă impunându-se cu scoruri relativ apropiate: 25-20 în primul set, 25-18 în parțialul secund și 25-22 în cel de-al treilea. Primele două seturi au fost controlate de la un capăt la altul de oaspete, Clujul reușind să pună probleme abia în ultima parte, când au condus cu 8-4 și chiar cu 16-15. Băcăuancele au răsturnat, însă, rapid situația, fiind în avantaj cu 21-18 și, mai apoi, închizând setul la aceeași diferență, de trei puncte.

CS Știința Bacău: Denisa Rogojinaru (17 puncte), Georgiana Faleș (14), Slavina Koleva (10), Tina Grudina (9), Laura Philajamaki (7), Alexandra Kapelovies (3), Lorena Ciocian, Alexandra Ciucu, Carmen Dițu, Ana Stoian. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu

Victoria le-a ajutat pe studente să cumuleze 27 de puncte și să ajungă Dinamo București din urmă, care însă va disputa meciul împotriva Rapidului din această rundă abia peste 11 zile, în urma unei reprogramări. Chiar și cu un succes al dinamovistelor, Știința va avea ocazia să anuleze diferența de 3 puncte ce desparte cele două rivale în meciul direct de peste trei etape, de la Bacău.

Dintre celelalte contracandidate, campioana Volei Alba Blaj (28 de puncte) urmează să întâlnească în această după-amiază CSU Belor Galați, în timp ce formației CSM Târgoviște i s-a reprogramat, asemeni celor de la Dinamo, duelul din deplasare împortiva CS Medgidia, pentru 22 ianuarie.

Programul etapei a 12-a

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020

FC Argeș – CSM Lugoj, 0:3 (19-25, 22-25, 15-25)

CS „U” NTT Data Cluj – CS Știința Bacău 0:3 (20-25, 18=25, 22-25)

CSM Volei Alba Blaj – CSU Belor Galați, ora 18:00

Miercuri, 22 ianuarie 2020

CS Medgidia – CSM Târgoviște, ora 17:00

CS Rapid București – CS Dinamo București, ora 18:00

 

Clasamentul Diviziei A1 (feminin)

① CSM Volei Alba Blaj, 10 meciuri disputate, 9 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 29-4, 28 puncte

② CS Dinamo București, 10 meciuri disputate, 9 victorii, 1 înfrângere, setaveraj 27-7, 27 puncte

③ CS Știința Bacău, 11 meciuri disputate, 9 victorii, 2 înfrângeri, setaveraj 28-8, 27 puncte

④ CSM Târgoviște, 10 meciuri disputate, 8 victorii, 2 înfrângeri, setaveraj 26-11, 22 puncte

⑤ CSM Lugoj, 11 meciuri disputate, 6 victorii, 5 înfrângeri, setaveraj 22-20, 18 puncte

⑥ CSU Belor Galați, 10 meciuri disputate, 5 victorii, 5 înfrângeri, setaveraj 17-17, 16 puncte

⑦ CS Medgidia, 10 meciuri disputate, 3 victorii, 7 înfrângeri, setaveraj 15-22, 9 puncte

⑧ CS „U” NTT Data Cluj, 11 meciuri disputate, 3 victorii, 8 înfrângeri, setaveraj 11-26, 9 puncte

⑨FC Argeș Pitești, 11 meciuri disputate, 3 victorii, 8 înfrângeri, setaveraj 13-27, 9 puncte

⑩CS Rapid București, 10 meciuri disputate, 2 victorii, 8 înfrângeri, setaveraj 10-26, 6 puncte

⑪ CSO Voluntari 2005, 10 meciuri disputate, 10 înfrângeri, setaveraj 0-30, 0 puncte

 

116 vizualizări