VOLEI | Reprezentare la „europenele” universitare

stiinta bacau volei

Între 20-26 iulie, la Camerino (Italia) se desfășoară cea de-a 13-a ediție a Campionatelor Europene Universitare la Volei. În concursul feminin, România este reprezentată de echipa Universității „Vasile Alecsandri” Bacău, din care fac parte trei dintre jucătoarele CS Știința Bacău: Ioana Baciu, Sabina Moisă, Mihaela Albu.
Tragerea la sorți a tablourilor de concurs a avut loc în această seară, cele 13 formații participante fiind împărțite în patru grupe. „Studentele” vor face parte din seria A (singura cu 4 echipe) și vor avea de disputat în preliminarii următoarele meciuri:
– 20 iulie (ora 12.00): Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău – Universitatea din Groningen (Olanda)
– 21 iulie (ora 12.00): Universitatea de Stat din Tambov (Rusia) – Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău
– 22 iulie (ora 16.00): Universitatea din Camerino (Italia) – Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău
Pe 23 iulie va fi zi liberă, iar începând de vineri vor avea loc – pe rând – sferturile, semifinalele și finalele competiției. Echipa Universității „Vasile Alecsandri” Bacău s-a calificat la „europene” după ce a câștigat Campionatul Național Universitar de Volei, desfășurat tot în Bacău în perioada 22-24 mai 2015.