COSR și Dedeman, parteneriat pentru Olimpiada Gimnaziilor

dedeman cosr

 

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a lansat astăzi Olimpiada Gimnaziilor, o competiție dedicată copiilor din mediul școlar. Cu această ocazie s-a semnat un parteneriat cu firma băcăuană Dedeman, protocol întins pe durata a cinci ani.

“Consider drept normală implicarea COSR în dezvoltarea sportului de masă, ca principal punct de start al vieții sportive din societatea românească. Suportul unui partener de talia Dedeman este esențial în îndeplinirea obiectivelor acestui proiect. Mulțumim Dedeman pentru susținerea acordată olimpismului. Pot spune că este cel mai mare contract de sponsorizare din ultimul deceniu pentru COSR și pentru că dorim să facem lucruri serioase, pe termen lung, acesta se întinde până în 2020. Din punct de vedere sportiv, prin acest proiect încercăm împreună cu federațiile sportive naționale, cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Dedeman să descoperim viitorii campioni, mărind aria de selecție pentru cluburi și Centrele Naționale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor”, a declarat Alin Petrache, președintele COSR.

La rândul său, Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, a spus: “Sunt onorat și privilegiat că putem anunța un parteneriat de durată construit cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român sub un brand special – Team Romania. Acest nou parteneriat este o dovadă de continuitate în susținerea sportului românesc atât de performanță cât și de masă. Dedeman a mai susținut atât sportivi – și amintesc colaborarea cu Simona Halep care ne face mândri că suntem români, cât și competiții. Investim în sport seduși de valorile acestuia. Sportul ne face fericiți și împliniți, dar și cunoscuți în afara țării. Team Romania sună perfect și este simbolul perfect al modului în care sportul ne unește”.

Dragoș Pavăl a precizat că a ales momentul lansării Olimpiadei Gimnaziilor pentru a anunța parteneriatul cu COSR, deoarece “este cu și despre copiii noștri”. “O națiune puternică este una plină de copii sănătoși și de aceea trebuie să le oferim copiilor cât mai multe ocazii de a fi fericiți și campioni. Olimpiada Gimnaziilor este o ocazie ideală pentru acest lucru”, a mai spus președintele Dedeman.

Prin Olimpiada Gimnaziilor, pe parcursul fiecărui an școlar începând din această toamnă, elevii din clasele V-VIII, de la școli din întreaga țară, vor putea participa la întreceri organizate pentru 10 discipline sportive. Federațiile Naționale implicate în acest proiect sunt cele de baschet, volei, rugby, fotbal, handbal, oină, tenis de masă, atletism, șah și badminton.