HANDBAL (m), Cupa Municipiului Bacău | Gazdele și-au apărat trofeul

 

Pentru al doilea an consecutiv, Trofeul Municipiului Bacău a fost adjudecat de echipa organizatoare. La ediția 2018, gruparea gazdă s-a prezentat în premieră din postura de nou-promovată în Liga Zimbrilor și a reușit să învingă două dintre viitoarele adversare din campionat, rezultate prin care a câștigat competiția amicală desfășurată la Sala Sporturilor.

După victoriile de vineri cu CSU Suceava și divizionara secundă CSM Reșița, elevii lui Eden Hairi au jucat meciul decisiv sâmbătă dimineață, în compania unei alte nou-promovate, HC Buzău. Handbaliștii băcăuan s-au impus cu 27-23 (12-12) și și-au asigurat astfel locul I la Cupa Municipiului Bacău, evoluând în formula: Răducu Tamaș, Eugen Crăciunescu, Richard Freiwald – Alexandru Tărîță (12), Robert Gal (3), Rareș Păunică (3), Alexandru Bologa (3), Alex Dascălu (2), Mihai Cotinghiu (2), Ionuț Uruianu (1), Andrei Drăgan (1), Alexandru Juverdianu, Bogdan Tudorancea, Gabriel Cotinghiu, Bogdan Păunescu.

Rezultate complete:
CSM Bacău – CSU Suceava 22-19 (10-11)
CSM II Bacău – CSM Reșița 29-30 (13-11)
HC Buzău – CSU Suceava 27-30 (13-15)
CSM Bacău – CSM Reșița 25-19 (9-12)
CSU Suceava – CSM Reșița 32-25 (13-12)
CSM Bacău – HC Buzău 27-23 (12-12)
HC Buzău 2012 – CSM Reșița 26-26 (13-11)
CSM Bacău – CSM II Bacău 29-20 (12-7)

Clasament final Cupa Municipiului Bacău 2018 (ediția a XIII-a):
1. CSM Bacău
2. CSU Suceava
3. HC Buzău 2012
4. CSM Reșița
5. CSM II Bacău
(*) rezultatele înregistrate de „satelitul” CSM Bacău (echipă alcătuită din câțiva componenți ai echipei mari și juniori) nu au fost luate în considerare la întocmirea clasamentului

Premii individuale:
– golgheter: Alexandru Tărîță (CSM Bacău)
– cel mai bun portar: Răducu Tamaș (CSM Bacău)
– cel mai tehnic jucător: Alexandru Asoltanei (HC Buzău)

După Cupa Municipiului Bacău, competiție de verificare în care a înregistrat primele victorii amicale ale verii, CSM Bacău își va definitiva pregătirile din intersezon cu un turneu la Turda (24-26 august). Liga Zimbrilor va debuta pe 5 septembrie, cu o etapă în care handbaliștii băcăuani vor evolua în deplasare la Univ. Cluj.

Sursa foto: Facebook

216 vizualizări