Victoria din runda a optsprezecea obținută miercuri, 12 februarie, a venit în urma unui joc solid și convingător al echipei gazdă, care și-a consolidat poziția a patra și care rămâne, astfel, în cursa pentru un loc pe podium. „Studentele” au respirat o gură mare de aer, învingând în trei seturi CSM Lugoj, formație care înaintea întâlnirii se afla pe locul al cincilea, la cinci puncte în spatele băcăuancelor. Știința…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | CS Știința Bacău – CSM Lugoj, miercuri, 12 februarie, ora 17.00
Știința Bacău va juca pe teren propriu în etapa cu numărul optsprezece a Diviziei A1 de volei feminin. De data aceasta, băcăuancele vor primi vizita CSM Lugoj, echipă care ocupă locul al cincilea și se află la 5 puncte în urma “studentelor”. Cu o victorie, formația condusă de Florin Grapă ar lărgi diferența față de adversarele pe care le vor întâlni miercuri și s-ar apropia la doar un punct…
HANDBAL, Divizia A (feminin) | CSM Galați – CS Știința Bacău 48-23 (26-14)
Știința Bacău a fost învinsă de CSM Galați, liderul Seriei A a Diviziei A de handbal feminin a României. “Studentele” au pierdut în deplasare cu scorul de 48-23, după ce au fost conduse la pauză cu 26-14. Știința rămâne pe locul al patrulea, cu 19 puncte, la egalitate cu HC Dunărea Brăila Diva și la 5 puncte în spatele viceliderului HCF Piatra Neamț. Sâmbătă, 22 februarie, băcăuancele vor da…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | CSM Târgoviște – CS Știința Bacău 3:1 (28-30, 25-16, 25-10, 25-15)
Știința Bacău a pierdut în patru seturi pe terenul CSM Târgoviște, sâmbătă, 8 februarie, în întâlnirea care a deschis runda a șaptesprezecea a Diviziei A1. Astfel, distanța dintre cele două echipe s-a majorat la 4 puncte în defavoarea Bacăului. Primul set a fost câștigat la limită de băcăuance, cu scorul de 30-28. Știința s-a aflat la conducere în majoritatea timpului, iar loviturile lui Rogojinaru, precum și blocajul ce a…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | CSM Târgoviște – Știința Bacău, sâmbătă, 8 februarie, ora 13:30, TVR 2
CSM Târgoviște și Știința Bacău deschid runda cu numărul șaptesprezece a Diviziei A1 de volei feminin a României. Băcăuancele vor disputa sâmbătă, în Dâmbovița, un meci foarte important în economia clasării pe podium. Momentan, CSM Târgoviște se află la doar un punct în fața ,,studentelor”, echipa antrenată de Florin Grapă având avantajul unui meci în minus disputat, în urma faptului că au stat în etapa trecută. O victorie le-ar…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | Nicio șansă pentru băcăuani: CSA Steaua București – CSM Bacău 37-30 (24-18)
CSM Bacău a fost învinsă în etapa a șaptesprezecea a Ligii Zimbrilor de Steaua București, ocupanta locului șase a ediției trecute de campionat. Băcăuanii au pierdut cu 37-30 în capitală, după ce la pauză au fost conduși cu 24-18. Băcăuanii au început bine partida, au condus cu 3-1 în minutul 4 și au ținut aproape de bucureșteni până în minutul 17 (11-12). Steliștii au marcat de 4 ori la…
VOLEI, Challenge Cup | Băcăuancele părăsesc competiția în optimile de finală: CS Știința Bacău – SC Dresda 1:3 (21-25, 19-25, 27-25, 14-25)
Știința Bacău a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei Challenge, fiind învinsă, miercuri, cu scorul de 1-3 de SC Dresda. Băcăuancele veneau după 0-3 în tur, și aveau nevoie de o victorie cu 3-0 sau 3-1 pentru a disputa setul de aur. Echipa germană a încheiat, însă, socotelile, câștigând primele două seturi ale întâlnirii. Știința a replicat, prin câștigarea celui de-al treilea, ca mai apoi Dresda să…
HANDBAL, Cupa României (masculin) | CSM Bacău va juca împotriva Dinamo București, în semifinale
Clubul Sportiv Municipal Bacău va da piept cu Dinamo București, în semifinalele Cupei României de handbal masculin. În cealaltă semifinală, SCM Politehnica Timișoara va juca în compania gazdei HC Dobrogea Sud Constanța, care va organiza întreaga competiție. Turneul se va desfășura pe sistemul final-four, în perioada 4-5 aprilie.
VOLEI, Challenge Cup (feminin) | “Studentele” încearcă revenirea: CS Știința Bacău – SC Dresda, miercuri, 5 februarie, ora 17, Sala Sporturilor
Miercuri, 5 februarie, Sala Sporturilor din Bacău va fi gazda celei de-a doua manșe a duelului european dintre Știința Bacău și SC Dresda (Germania). Partida contează pentru optimile de finală ale Cupei Challenge. Băcăuancele vor încerca să întoarcă rezultatul de 0-3 înregistrat în Germania, acum două săptămâni. Jucătoarele germane au acumulat trei puncte în urma victoriei, astfel încât „studentele”, ca să se califice, au nevoie de un succes cu…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | Rezultatele etapei a șaisprezecea
În etapa recent încheiată în Divizia A1 de volei feminin nu s-au înregistrat surprize majore. În afara faptului că Volei Alba Blaj a cedat un set în confruntarea câștigată cu 3-1 pe terenul Universității Cluj, rezultatele au fost previzibile. Viceliderul Dinamo București a trecut în trei seturi de CSM Târgoviște pe teren propriu, adâncind distanța dintre cele două echipe la 5 puncte. Astfel, Alba Blaj a adunat 40 de…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | HC Buzău – CSM Bacău 28-26 (15-12)
CSM Bacău a înregistrat o nouă înfrângere în Liga Zimbrilor, în etapa a șaisprezecea. De data aceasta, băcăuanii au fost învinși duminică, 2 februarie, de HC Buzău în deplasare, cu scorul de 28-26, și au ajuns la cel de-al șaselea eșec consecutiv în campionat. Bacăul a ținut aproape de echipa gazdă până în minutul 14, scor 5-5, clipă din care buzoienii au lăsat formația lui Adrian Petrea în urmă….
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | Prefața rundei a șaisprezecea
În etapa ce stă să înceapă, programul de desfășurare al Diviziei A1 îi acordă de data aceasta răgaz Științei Bacău, care are parte de un timp mai îndelungat de a se pregăti pentru returul european cu SC Dresda. Campioana Alba Blaj (locul 1, 37 puncte) va juca, în deplasare, în compania Universității Cluj. Derby-ul etapei se va desfășura sâmbătă, între Dinamo București și CSM Târgoviște. Bucureștencele au acumulat 36…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | Din nou, în Sala Sporturilor din Bacău, s-a strigat “Demisia!” și „La pușcărie!”: CSM Bacău – CSM Reșița 26-27 (15-14)
CSM Bacău a început cu stângul anul 2020, pierzând în fața echipei de pe ultimul loc al Ligii Zimbrilor, în runda a cincisprezecea. Băcăuanii au fost învinși de CSM Reșița la limită, scor 26-27, la finalul unui meci pe care l-au controlat până cu cinci minute înainte de final, când au scăpat victoria printre degete în urma unor greșeli uluitoare. În prima repriză, echipa aliniată de Adrian Petrea a…
HANDBAL, Cupa României (feminin) | Știința va întâlni Universitatea Cluj în optimi
Știința Bacău și-a aflat adversara pe care o va întâlni în optimile de finală ale Cupei României de handbal feminin. Băcăuancele se vor duela cu Universitatea Cluj pe teren propriu, pe data de 18 feburarie. Clujencele ocupă locul treisprezece din paisprezece în Liga Florilor, primul eșalon al României. Optimile Cupei României 18 februrarie 2020 CS Rapid București – SCM Craiova CS Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Râmnicu Vâlcea CSU Știința…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | CS Știința Bacău – CS Dinamo București 0:3 (17-25, 22-25, 21-25)
Știința Bacău a pierdut meciul din etapa a cincisprezecea împotriva celor de la Dinamo București, cu scorul de 0-3. Formația băcăuană a întâlnit o echipă foarte solidă, care s-a întărit în această pauză competițională, cea mai răsunătoare achiziție fiind Nneka Onyejweke, transferată de la campioana Alba Blaj. Băcăuancele au luptat, și-au dorit să câștige, însă nu a fost seara lor, gruparea din Ștefan cel Mare reușind să își treacă…
HANDBAL, Divizia A (feminin) | CS Știința Bacău – HC Dunărea Brăila 27-27 (16-16)
Știința Bacău a remizat acasă în compania HC Dunărea Brăila, sâmbătă, 26 ianuarie. Partida din cadrul etapei a douăsprezecea a Seriei A s-a încheiat cu scorul de 27-27, după ce tabela a arătat egalitate perfectă între cele două echipe și la pauză (16-16). Cu punctul obținut ieri, băcăuancele au ajuns la 22 de puncte izbutite în această ediție de campionat. În următoarea etapă, “studentele” vor evolua pe terenul liderului…
VOLEI, Divizia A1 (feminin) | Întâlnire ce anunță multă ambiție: CS Știința Bacău – CS Dinamo București, duminică, 26 ianuarie, ora 17
Știința Bacău întâlnește acasă, duminică, 26 ianuarie, în etapa a cincisprezecea a Diviziei A1 de volei feminin, Dinamo București, într-un duel cu multă încărcătură istorică și tradiție. Partida va începe la ora 17. În tur, băcăuancele au fost învinse în patru seturi la București, însă, cu o victorie izbutită mâine, pot echilibra balanța în ceea ce privește situația ierarhică. Chiar dacă în acest moment cele două echipe sunt la…
VOLEI, Cupa Challenge (feminin) | SC Dresda – CS Știința Bacău 3:0 (25-18, 25-11, 25-19)
CS Știința Bacău a plecat învinsă de pe terenul celor de la SC Dresda, în meciul disputat miercuri seară, 22 ianuarie, ce a contat pentru manșa tur a optimilor de finală a Cupei Challenge. Băcăuancele au cedat partida cu scorul de 3-0, iar Știința are nevoie să își schimbe la 180 de grade fața în ceea ce privește returul, pentru a spera la calificare. „Studentele” au început primul set…
HANDBAL l AVARIE LA CSM BACĂU (3): Gavriliu a mai dat o „lovitură”: a transferat un jucător fără drept de joc!
Conducerea CSM Bacău a reușit o nouă „performanță” managerială. După ce a renunțat la echipa de Divizia A pe motiv că nu are bani, dar a trebuit să plătească o amendă dictată de Federație pentru retragerea „satelitului” din campionat după întocmirea grupelor geografice, cu interdicția de a înscrie echipa în campionatul următor (2020/2021) și închizând drumul juniorilor spre performanță, Strategul clubului aflat sub tutela Primăriei Bacău și-a dat din…
ATLETISM, Cupa Bistriței | 33 de locuri pe podium pentru băcăuani
Sâmbătă și duminică (18-19 ianuarie), la Sala de Atletism din Bacău a avut loc cea de-a 35-a ediție a Cupei Bistriței, întrecere omologată de Federația Română de Atletism și destinată tuturor grupelor de vârstă începând cu cea a juniorilor 3. Băcăuanii și-au lăsat amprenta adânc asupra clasamentelor, obținând nu mai puțin de 33 de clasări pe podium, dintre care 18 locuri 1, 7 locuri 2 și 6 locuri 3. …






