De astăzi, lotul național de volei feminin, condus de antrenorii Guillermo Gallardo și Rareș Puni, se pregătește la Izvorani pentru a participa la Europene din Olanda. Între cele 20 de jucătoare convocate se află cinci de la Știința Bacău, respectiv ridicătoarele Sabina Moisa și Lorena Ciocian, universalul Ioana Baciu, secundul Denisa Rogojinaru și liberoul Mihaela Albu. Foarte măgulitor pentru Știința, mai bine zis pentru antrenorul Florin Grapă, este că…
FOTBAL, Liga 3 | Aerostar începe în deplasare
Reprezentanta județului Bacău în cel de-al treilea eșalon fotbalistic și-a aflat astăzi programul campionatului 2015-2016. Conform tragerii la sorți care a avut loc la Casa Fotbalului, Aerostar va decola în noul sezon, pe 29 august, cu o deplasare pe terenul unei echipe nou-promovate. Programul turului pentru „aviatori” (Seria I): – etapa I: Inter Dorohoi – Aerostar – etapa a II-a: Aerostar – Atletico Vaslui – etapa a III-a: Aerostar…
HANDBAL, Divizia A (m) | Victorie cu Politehnica Iași
Divizionara A Știința Municipal Bacău a înregistrat astăzi cea mai clară victorie din intersezon. În al șaselea amical al acestei veri, la a doua apariție în fața propriilor suporteri, elevii lui Bogdan Voica au trecut la pas de o viitoare colegă de serie din eșalonul secund, Politehnica Iași. În jocul desfășurat la Sala Sporturilor, handbaliștii băcăuani au condus în permanență și s-au impus cu 41-29 (22-13). Revanșa va avea…
HANDBAL, J1 (m) | Amicale pentru „tricolori”
La finalul unui stagiu centralizat de două săptămâni desfășurat la Gura Humorului, lotul național de juniori I al României și-a mutat cartierul general la Oradea. În Sala Sporturilor „Antonio Alexe”, „tricolorii” vor susține trei meciuri de pregătire în compania Austriei, jocurile fiind programate pentru 19 august (ora 18.00), 20 august (ora 17.00) și 22 august (ora 18.00). Pentru aceste amicale, din selecționata României fac parte patru handbaliști ai CS…
HANDBAL, Divizia A (m) | Testele continuă
Divizionara secundă CS Știința Municipal Bacău va susține un nou meci de pregătire pe teren propriu, marți, 18 august 2015. Amicalul va avea loc la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 11.30, în compania unei alte echipe din eșalonul al doilea: Politehnica Iași. Este testul cu numărul 6 din intersezon și al doilea joc acasă al handbaliștilor pregătiți de Bogdan Voica, după cel disputat săptămâna trecută și pierdut…
TENIS, Turneul Dafora Mediaș – Romania F13 | Manole și Ignat, la un pas de tabloul principal
Alexandru Manole, Dragoș Ignat și Bogdan Ciuntea (toți trei de la SCM Bacău) au luat startul în calificările turneului de la Mediaș, dotat cu premii în valoare totală de 10.000$. Manole a trecut în primul tur de Mark Mierloi (SUA), cu 6-2, 6-3. Ignat a promovat și el în turul secund, după 6-0, 6-1 cu Ciprian Onufrei (România). În schimb, Gabi Ciuntea a fost învins cu 6-0, 7-5 de…
HANDBAL, J2 (m) | Finală cu aruncări de la 7 metri
Între 31 iulie – 15 august, Federația Română de Handbal a organizat, la Sfântu Gheorghe, o tabără de pregătire pentru lotul național de cadeți (sportivi născuți 2000/2001). Cantonamentul s-a încheiat cu un turneu de pregătire la care a fost invitată să participe și echipa de juniori II a CS Știința Municipal Bacău, care de altfel a câștigat competiția cu patru victorii din tot atâtea posibile. Finala de sâmbătă după-amiază…
Fotbal | Remiză și pe „Letea”. SC Bacău – Ceahlăul Piatra-Neamț 2-2 (1-1), meci amical
Băcăuanii și-au impus de la început jocul și au pus în pericol poarta echipei lui Costel Ilie. Doar precipitarea și egoismul au făcut ca gazdele să nu treacă la conducere până în min. 64. Iar atunci a venit, firesc parcă, golul din apropiere, sub transversală (foto), al vitezistului Silviu Vlad, la o contră viguroasă a formației lui Cristi Popovici. Meciul se îndrepta spre o victorie băcăuană, mai ales că…
MOTOCICLISM | Programul Campionatelor Naționale de Supermoto și Scutere, Speed Park Bacău
Astăzi şi mâine, circuitul “Speed Park” din Bacău va găzdui Campionatul Naţional Individual al României la Supermoto / Juniori şi Scutere (E5), una dintre cele mai atractive competitii din motorsportul românesc. Întrecerea se desfăşoară după următorul program: 15.08.2015 , SÂMBĂTĂ 09:00 – 12:00 SECRETARIAT ȘI REVIZIE TEHNICĂ 12:30 ȘEDINȚĂ JURIU 1 12:45 BRIEFING SPORTIVI (GRILA DE START) 13:00 – 13:15 ANTRENAMENT LIBER 1 – SM85 & SM65 13:20…
HANDBAL | Antrenamente la sala de forță Moving Express
A trecut o lună de când nou-înființata echipă de handbal masculin a Bacăului (CS Știința Municipal) s-a reunit în vederea sezonului 2015-2016. O lună plină de antrenamente axate în special pe acumulări fizice, fără a neglija însă sesiunile de pregătire cu mingea. În această perioadă, sportivii coordonați de Bogdan Voica și-au încărcat bateriile la sala de forță Moving Express, care beneficiază de toată aparatura de specialitate necesară unei pregătiri fizice…
VIDEO, Campionatele Europene de Box | Mihai Nistor vs Filip HRGOVIC
14 august 2015, semifinalele Europenelor de Box pentru seniori (Samokov/ Bulgaria), categoria +91kg. Mihai Nistor vs Filip HRGOVIC (Croația) 1-2. Judecătorii au decis: 30-26, 29-28, 28-29, pentru croat. La fel de bine putea fi și invers… https://www.youtube.com/watch?v=52KSiBdgk44&feature=youtu.be
BOX, Campionatele Europene | Mihai Nistor a rămas cu bronzul
Nistor vs Hrgovic. Un meci deschis oricărui rezultat, o finală, practic, de Europene, ținând cont că favoritul numărul 2, rusul Omarov, a părăsit de mult întrecerea. O luptă între doi combatanți excepționali care se cunosc foarte bine și în care fiecare respectă valoarea adversarului. Judecătorii au decis: 30-26, 29-28, 28-29, pentru croat. La fel de bine putea fi și invers. N-a fost să fie, și n-o să fie niciodată,…
FOTBAL, Liga 2 | SC Bacău debutează cu o nou-promovată
La sediul Federației Române de Fotbal a fost stabilit astăzi, prin tragere la sorți, programul sezonului 2015-2016 în Liga 2, campionat care va începe pe 29 august. În Seria I, Sport Club Bacău va debuta în deplasare la nou-promovata Dunărea Călărași. Datele de desfășurare pentru celelalte etape din sezonul regulat vor fi aprobate în viitoarea ședință de Comitet Executiv al FRF, echipa antrenată de Cristi Popovici urmând să joace…
ATLETISM, Campionatele Mondiale de Seniori | Băcăuanii stau acasă
Prezenţa băcăuanilor la cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de atletism în aer liber ale seniorilor este ca şi inexistentă. Doar Elena Andree Panţuroiu, sportivă ce reprezintă şi CSM Oneşti printr-un contract de dublă legitimare, mai salvează blazonul atletismului băcăuan. La Mondialele de la Beijing (22-30 august), România va deplasa un lot alcătuit din 17 atleți (12 la feminin și 5 la masculin): Feminin: Alina Rotaru — Lungime,…
FOTBAL | Rapid CFR Suceava – SC Bacău 2-3 (1-1), într-un meci amical
A fost un meci alert, cu multe goluri, așa cum au fost mai toate partidele pe care cele două echipe le-au disputat în campionat ori în pregătiri. În prima repriză, la SC Bacău au evoluat „ăia mari”, adică jucătorii cu experiență, exceptându-l pe Ureche. În repriza secundă au intrat jucătorii U19 din lotul lui Cristi Popovici, cu două-trei plombe dintre veteranii ce evoluaseră și în prima. Nepunându-se problema conservării…
VIDEO, Campionatele Europene de Box | Mihai Nistor vs Ihor SHEVADZUTSKYI
12 august 2015, turul trei la Europenele de Box pentru seniori (Samokov/ Bulgaria). Un meci câștigat de Mihai Nistor cu 3-0 în lupta cu ucraineanului Ihor Shevadzutskyi, categoria +91kg. Cu această victorie, băcăuanul reușește două noi performanțe: singurul român care se va întoarce cu medalie de la Europene și primul boxer calificat la Mondialele de la Doha, din octombrie. https://www.youtube.com/watch?t=10&v=YZErUlhnEbw
ATLETISM | Locomotiva băcăuană, spre TGV-ul de Lyon
Maratonistul Martin Benchea-Joca (CS Arena 2011 Bacău) a plecat astăzi spre Franța, pentru a participa la Campionatele Mondiale de Atletism pentru Veterani de la Lyon (4-16 august). El va lua startul în proba de maraton a secțiunii de vârstă plus 60 de ani, pe 16 august. „M-am antrenat bine, fără pauză și de aceea sunt optimist. Sunt conștient că nivelul este foarte ridicat, cu sportivi care au început alergările…
HANDBAL, Divizia A (f) | Start cu 22 de formații
După un sezon de tranziție pe care l-a încheiat pe locul 9 (din 11), Știința Bacău se va alinia în toamnă la startul unui nou sezon de Divizia A. Cel mai probabil, echipa pregătită de Constantin Hornea și Costel Oprea va evolua tot într-o serie de 11 formații, având în vedere faptul că în total s-au înscris 22 de cluburi pentru participarea în campionatul 2015-2016 (cu unul mai mult față…
HANDBAL, Divizia A (m) | 25 de echipe înscrise în noul campionat
Cu trei săptămâni și jumătate înainte de începerea Diviziei A 2015-2016, Federația Română de Handbal a oficializat lista cu echipele înscrise în noul campionat. La startul acestui sezon se vor alinia 25 de echipe, astfel: CS Politehnica Unistil Iași CS HC Buzău 2012 CSM Satu Mare CSM Oradea CSM Făgăraș HC Argeș Pitești GSI Petrol Moreni CSM București II CSU Suceava Național Sighișoara C.N.O.T. Brașov CS Universitatea Cluj CSU Târgoviște…
HANDBAL, Divizia A (m) | S-a întors roata
La aproape două săptămâni după ce au început seria meciurilor de verificare cu o victorie în trei reprize în deplasare la Focșani (50-38), handbaliștii băcăuani au fost învinși de aceeași echipă la primul test estival susținut în fața propriilor suporteri. Proaspăta prim-divizionară și-a luat revanșa la limită, impunându-se cu 27-26 (16-13) după un joc în care a condus în cea mai mare parte a reprizei secunde. Diferența maximă a…






