CSM Bacău s-a impus în prima etapă a play-out-ului Ligii Zimbrilor în decursul după-amiezii de sâmbătă pe terenul celor de la CSU Suceava cu scorul de 23-1, după ce au intrat la vestiare cu un avantaj de trei goluri (12-9). Băcăuanii au început cu dreptul campania pentru salvarea de la retrogradare, conducând de la un capăt la celălalt al întâlnirii. Handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu au început hotărâți partida,…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | CSM Bacău pornește la luptă, sâmbătă, la Suceava
CSM Bacău și-a aflat programul desfășurării partidelor din play-out, urmând să dispute prima etapă sâmbătă, în deplasare, pe terenul celor de la CSU Suceava. Băcăuanii se vor duela în vederea evitării retrogradării cu CS Minaur Baia-Mare, CSU Suceava, CSM Făgăraș, CS HC Buzău 2012 și CS Universitatea Cluj. Terminând pe penultimul loc în sezonul regulat al Ligii Zimbrilor, handbaliștii coordonați de Gabriel Armanu vor porni la drum cu un…
ATLETISM, Campionatele Mondiale Masters | Simona Sladaru și Martin Benchea Joca, medalii de bronz
Simona Sladaru și Marin Benchea-Joca au demonstrat că atletismul reprezintă un prilej de a realiza performanțe remarcabile, necondinționat de vârstă, ci doar de ambiție, determinare și pasiune. În cadrul Campionatelor Mondiale pentru veteran desfășurate la Torun (Polonia), sportivii legitimați la CSM Bacău au cucerit câte o medalie de bronz, amândouă adjudecate alături de echipele României. Sladaru (antrenor Cristina Alexe) a obținut bronzul alături de Violeta Maria Chifor și Alis…
ATLETISM, Campionatul Național de Semimaraton pentru Seniori, Tineret și Juniori 1 | Alexandru Soare și Andreea Pișcu, capetele de afiș
Alexandru Nicolae Soare (foto), legitimat la CS Știința Bacău și CSM Bacău, a cucerit medalia de aur la finalul Campionatului Național de Semimaraton pentru Seniori, Tineret și Juniori 1 desfășurat pe 30 martie la Buzău. Sportivul antrenat de Cristina Alexe (foto) a înregistrat un timp de 1:03:47. Întrecerea feminină a avut-o ca protagonistă pe altă sportivă aparținând CS Știința Bacău și antrenată de Cristina Alexe, Andreea Alina Pișcu izbutind să…
FOTBAL, Liga 2 | Răpuși în ultimele minute: FC Argeș Pitești – Aerostar Bacău 2-1 (1-0)
Aerostar Bacău a fost răpusă la Pitești, în cadrul etapei a 27-a. Băcăuanii au fost învinși dramatic cu scorul de 2-1 în fața celor de la FC Argeș Pitești, în urma primirii loviturii decisive în ultimele partide ale confruntării. Buleică a deblocat tabela pentru piteșteni, în minutul 5, ca mai apoi Vraciu să restabilească egalitatea după pauză, dintr-o lovitură de la 11 metri (minutul 55). După un decurs echilibrat…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | Gură de aer petru băcăuani: CSM Bacău – CSU Suceava 26-24 (12-14)
CSM Bacău a încheiat seria negativă de 10 înfrângeri consecutive înregistrată de la începutul anului calendaristic, reușind să se impună astăzi, în fața propriilor suporteri, cu scorul de 26-24, în fața CSU Suceava. Ultima victorie a CSM data din etapa a 14-a (12 decembrie 2018), prima a returului, când CSM a învins fără drept de apel CS Universitatea Cluj pe teren propriu (44-29). Băcăuanii au început reticent partida, fiind…
HANDBAL, juniori | Punctaje maxime obținute de juniorii băcăuani
Handbalul juvenil masculin băcăuan a avut parte de victorii pe linie în cadrul etapei a șasea din Grupele Principale ,,Valoare” Campionatelor Naționale. Juniorii 2 ai CSM Bacău au câștigat al șaselea meci consecutiv din cadrul Grupei Principale ,,Valoare” 1. Campionii en-titre s-au impus cu scorul de 28-23, după ce au fost conduși cu 13-11 la pauză. Într-o altă partidă din grupă, CSȘ Bacău a învins LPS Iași, scor 32-24…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | SCM Politehnica Timișoara – CSM Bacău 30-24 (12-10)
Deplasarea la Timișoara a CSM Bacău a însemnat încă o înfrângere pentru trupa băcăuană. Într-un meci contând pentru etapa a 24-a, Bacăul a fost învinsă miercuri seară într-o manieră clară de SCM Politehnica, scor final 24-30, după un deficit de două goluri la pauză (10-12). Handbaliștii conduși în această partidă de George Călin au opus rezistență gazdelor în primele 20 de minute ale confruntării, fiind egalii timișorenilor și aflându-se…
ÎNOT, Etapa regională a Campionatelor Naționale pentru copii 10-11 ani | Bacăul, 15 medalii și 15 calificări la Naționale
Desfășurată în perioada 15-17 martie, etapa regională a Campionatelor Naționale pentru copii (10-11 ani) s-a încheiat cu un traseu prolific din partea competitorilor băcăuani. Sportivii din Bacău s-au clasat în nu mai puțin de 15 rânduri pe podium, cucerind 7 medalii de aur, 6 de argint și 2 de bronz, toate fiind obținute de CS Nautica, ce s-a clasat pe locul 2 în ierarhia generală pe echipe. Finala Campionatului…
FOTBAL, Liga 2 | Înfrângere amară: Aerostar Bacău – FC Universitatea Cluj 1-2 (0-1)
Aerostar Bacău a fost învinsă în decursul după-amiezii de sâmbătă la limită de FC Universitatea Cluj, echipă aflată în luptă directă pentru promovarea în Liga 1. Băcăuanii au cedat la limită pe teren propriu, scor 1-2, în ciuda unei prestații generale mult mai consistente pe tot parcursul întâlnirii. Bacăul s-a văzut condus încă din minutul 2, deschiderea scorului realizându-se prin autogolul semnat de Ichim. La pauză, clujenii au intrat…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | Eden Hairi a părăsit CSM Bacău
CSM Bacău a decis să rezilieze contractul cu antrenorul Eden Hairi, despărțirea realizându-se pe cale amiabilă în decursul zilei de astăzi. Decizia a venit la o zi distanță de a noua înfrângere succesivă din acest an calendaristic, înregistrată pe teren propriu în fața liderului Ligii Zimbrilor, AHC Dobrogea Sud Constanța (28-31). În ciuda creșterii vizibile a calității handbalului practicat de foștii săi elevi în ultimele 3 jocuri (AHC Dunărea…
VOLEI, Divizia A1 (f) | ,,Studentele” încheie cu o victorie sezonul regulat CS „U” NTT Data Cluj – CS Știința Bacău 1:3 (25-18, 23-25, 14-25, 15-25)
Știința Bacău pare că și-a revenit după seria negativă de 5 meciuri succesive fără victorie, câștigând al doilea meci consecutiv, după victoria de joi seară din restanța etapei a 10-a (3-2 pe terenul CSM Lugoj). Băcăuancele s-au impus fără prea multe probleme pe terenul celor de la CS „U” NTT Data Cluj cu scorul de 3-1. Clujencele au început ambițios partida, adjudecându-și primul set cu scorul de 25-18. Setul…
HANDBAL, Liga Zimbrilor | La un pas de a întrece liderul: CSM Bacău – AHC Dobrogea Sud Constanța 28-31 (16-15)
CSM Bacău a fost aproape să producă surpriza în această seară, în fața propriilor suporteri. Băcăuanii au cedat la o diferență mică de scor, 28-31, la capătul unui meci foarte disputat împortiva liderului la zi al Ligii Zimbrilor, AHC Dobrogea Sud Constanța. Handbaliștii antrenați de Eden Hairi au început cu o dorință înaltă de a practica un handbal bun, care să ajute Bacăul să respire prima gură de aer…
ÎNOT | Campionatele Regionale pentru copii (10-11 ani), programate în acest weekend la Bazinul Olimpic de înot
Începând cu ziua de vineri, 15 martie, Bazinul Olimpic de înot din Bacău va găzdui, până duminică, 17 martie, Campionatele Regionale destinate copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani. Sunt așteptați la startul competiției 153 participanți, dintre care 64 de fete și 89 de băieți. Calificările pentru fazele finale ale întrecerii naționale se dispută simultan, repartizate în trei centre zonale: Bacău, Oradea și Izvorani. (A.S.)
HANDBAL, Liga Zimbrilor | CS Minaur Baia-Mare 31-28 (18-10)
CSM Bacău a pierdut deplasarea de la Baia-Mare din cadrul etapei a 22-a a Ligii Zimbrilor. Băcăuanii au cedat în decursul serii de marți, 12 martie, cu 28-31, în condițiile în care au fost conduși cu 18-10 la pauză. În primele 10 minute s-a mers cap la cap, Bacăul ținând aproape de gazde (5-6). Au urmat apoi desprinderi succesive pe tabelă ale băimărenilor: 10-6 (minutul 15), 12-8 (minutul 20)…
VOLEI, Cupa României | Eliminare surpriză: CSM Lugoj – CS Știința Bacău 3:0 (25-18, 25-23, 29-27)
Marți, 12 martie, Știința Bacău a întâlnit CSM Lugoj, la Sala de Sport ,,I.K. Ghermănescu” a aceluiași oraș, în ultima partidă din faza a II-a a Cupei României la volei feminin. Băcăuancele au pierdut incontestabil cu scorul de 3-0, ajungând la a cincea înfrângere consecutivă în toate competițiile. Primul set a fost cel mai dezechilibrat, elevele lui Florin Grapă cedând la o diferență de 7 puncte (18-25). A doua…
HALTERE, Campionatul Mondial de Juniori | Performanță istorică pentru Mihaela Cambei
Halterofila oneșteancă Mihaela Cambei a scris istorie, la Las Vegas, în decursul acestui weekend, încununându-se dublă vicecampioană mondială în limitele categoriei 49 kg. Sportiva născută în anul 2002 s-a clasat pe treapta a doua a podiumului la stilul ,,smuls” (73 kg) și la total (cu un număr de 159 de puncta). În plus, a obținut și bronzul probei ,,aruncat”, cu 86 kg, ratând încercările la 90 și 91 kg….
ATLETISM, Campionatul Național de sală pentru juniori 2 | Tolbă bogată de rezultate pentru județul Bacău
Perioada 8-9 martie 2019 a însemnat un nou prilej pentru atleții băcăuanii juniori 2 de a-și adjudeca medalii la ultima competiție de sală importantă disputată pentru ei anul acesta. Campionatul Național de Sală, desfășurat la Sala de atletism ,,Ioan Soter” din București, a adus județului Bacău patru medalii de aur, două medalii de argint și trei de bronz. Rezultatele juniorilor legitimați la cluburile băcăuane: Știrbu Ioana Sabina – locul…
HANDBAL, juniori | Rezultatele echipelor de handbal juvenil din Bacău în etapa a IV-a a Campionatelor Naționale
Etapa a patra a Grupelor Principale Valoare ale Campionatelor Naționale de juniori s-a încheiat cu un bilanț de 3 victorii și o înfrângere pentru echipele masculine de handbal juvenil. Echipa de juniori 2 a CSM Bacău s-a impus pe teren propriu în fața CSȘ Galați cu scorul de 38-31, după ce a condus cu 23-18 la pauză. Astfel, campioana în exercițiu rămâne singura formație băcăuană de handbal de juniori…
FOTBAL, Liga 2 | Trei puncte importante în economia evitării retrogradării: ASU Politehnica Timișoara – Aerostar Bacău 1-2 (1-2)
Aerostar Bacău s-a impus, în decursul după-amiezii de sâmbătă, pe terenul celor de la ASU Politehnica TImișoara cu scorul de 2-1. Chiar și în absența lui Valentin Buhăcianu, cel mai bun marcator al stagiunii (13 goluri), suspendat, băcăuanii au rezolvat ecuația celor trei puncte încă din prima repriză, toate golurile fiind marcate în primele 45 de minute. Pop a deschis scorul pentru aviatori încă din minutul 3 al întâlnirii,…






